BREAKING Traficul aerian perturbat joi după-amiază în tot spațiul aerian al Belgiei, din cauza unei probleme tehnice

bagaj
Sursa foto: Pixabay / Spencer Wing

UPDATE Ora 18.10: Spaţiul aerian al Belgiei a fost închis joi după-amiază, din cauza unei probleme tehnice cu care s-a confruntat compania belgiană responsabilă cu controlul traficului aerian, Skeyes, problemă între timp soluţionată, relatează agenţia Belga, potrivit Agerpres.

Această companie a constatat în jurul orei locale 15:00 că sistemul său de control al traficului folosit pentru gestionarea spaţiului aerian al Belgiei „nu funcţiona corespunzător”.

Prin urmare, toate avioanele aflate în acel moment în sectorul de trafic controlat de Skeyes (până la o altitudine de 7.500 de metri) au fost redirecţionate către ţările vecine, iar aterizările şi decolările de pe aeroporturile belgiene au fost suspendate.

Zborurile la altitudini de peste 7.500 de metri au continuat normal, acestea fiind gestionate de Eurocontrol.

Sistemul a redevenit operaţional în jurul orei locale 16:00. „Ne-am reluat activitatea (…) Sistemul este din nou operaţional şi este stabil. Traficul aerian poate fi reluat gradual”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Skeyes, Kurt Verwilligen.

Știrea inițială: Traficul aerian este perturbat, joi seara, în tot spațiul aerian al Belgiei, din cauza unei probleme tehnice, a anunțat Brussels Airport Company.

Deocamdată, nu se poate estima cât timp vor persista problemele.

Totuși, persoanele care au programate zboruri sunt sfătuite să meargă la aeroport.

Știre în curs de actualizare

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...