În ceea ce ar putea fi cel mai valoros cadou oferit vreodată Statelor Unite de către un guvern străin, administraţia Trump se pregăteşte să accepte un avion Boeing 747-8 jumbo, cu dotări de lux, de la familia regală din Qatar – un cadou ce va fi disponibil pentru a fi utilizat de preşedintele Donald Trump ca noul său Air Force One cu puţin timp înainte ca mandatul acestuia să se încheie, moment în care proprietatea avionului va fi transferată către fundaţia bibliotecii prezidenţiale Trump, au declarat pentru ABC News surse familiare cu acordul propus, potrivit News.ro.
Este de aşteptat ca acest dar să fie anunţat săptămâna viitoare, când Trump va vizita Qatarul în prima vizită externă a celui de-al doilea mandat al său, potrivit surselor familiare cu planurile.
Trump a inspectat avionul, care este dotat atât de opulent, încât este cunoscut drept „palatul zburător”, în timp ce era garat pe Aeroportul Internaţional West Palm Beach, în februarie.
Potrivit experţilor din industria aviatică, valoarea estimată a aeronavei pe care Trump o va moşteni este de aproximativ 400 de milioane de dolari, şi asta fără echipamentele suplimentare de securitate a comunicaţiilor pe care Forţele Aeriene vor trebui să le adauge pentru a securiza şi dota corespunzător avionul pentru a-l transporta în siguranţă pe comandantul suprem.
Compania de aviaţie L3Harris a fost deja însărcinată să revizuiască avionul pentru a îndeplini cerinţele unui avion prezidenţial.
Acordul extrem de neobişnuit – fără precedent, subliniază ABC News – va ridica cu siguranţă întrebări cu privire la legalitatea acceptării de către administraţia Trump şi, în cele din urmă, de către fundaţia bibliotecii prezidenţiale Trump, a unui cadou atât de valoros din partea unei puteri străine.
CUM VA AJUNGE AVIONUL LA TRUMP FĂRĂ A FI CONSIDERAT MITĂ
Anticipând aceste întrebări, sursele ABC News au declarat că avocaţii de la biroul juridic al Casei Albe şi de la Departamentul de Justiţie au elaborat o analiză pentru secretarul apărării, Pete Hegseth, ajungând la concluzia că este legal ca Departamentul Apărării să accepte aeronava drept cadou şi să o predea ulterior Bibliotecii Trump. În acest fel, nu ar fi încalcate prevederile legale împotriva mitei sau interdicţia din Constituţie ca orice oficial al guvernului SUA să accepte cadouri „de la orice rege, prinţ sau stat străin”.
Sursele au declarat pentru ABC News că procurorul general Pam Bondi şi principalul avocat al lui Trump de la Casa Albă, David Warrington, au ajuns la concluzia că ar fi „permis din punct de vedere juridic” ca donaţia aeronavei să fie condiţionată de transferul proprietăţii acesteia către Biblioteca prezidenţială a lui Trump înainte de încheierea mandatului său. Sursele au declarat că Bondi a furnizat un memorandum juridic adresat biroului avocatului Casei Albe săptămâna trecută, după ce Warrington i-a cerut sfatul cu privire la legalitatea acceptării de către Pentagon a unei astfel de donaţii.
Avionul va fi transferat iniţial Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, care vor modifica aeronava veche de 13 ani pentru a îndeplini specificaţiile militare americane necesare pentru orice aeronavă utilizată pentru transportul preşedintelui Statelor Unite, au declarat mai multe surse care sunt la curent cu acordul propus. Avionul va fi apoi transferat către Trump Presidential Library Foundation cel târziu la 1 ianuarie 2029, iar orice costuri legate de transferul său vor fi plătite de Forţele Aeriene ale SUA, au declarat sursele pentru ABC News.
Atât Casa Albă, cât şi Departamentul de Justiţie au ajuns la concluzia că, deoarece cadoul nu este condiţionat de niciun act oficial, acesta nu constituie mită, au declarat sursele. Analiza juridică a lui Bondi spune, de asemenea, că nu se încalcă interdicţia Constituţiei privind cadourile străine, deoarece avionul nu este oferit unei persoane, ci mai degrabă unor instituţii – Forţele Aeriene ale Statelor Unite şi, în cele din urmă, fundaţiei bibliotecii prezidenţiale, au declarat sursele.
TRUMP, NERĂBDĂTOR SĂ AIBĂ AVION NOU
Aeronava principală utilizată în actuala flotă Air Force One include două avioane Boeing 747-200 jumbo, care sunt operaţionale din 1990. Contractul Air Force cu Boeing pentru înlocuirea acestor aeronave înregistrează multe întârzieri şi depăşiri de costuri. Contractul iniţial a fost semnat în 2018, dar anul trecut, Boeing a anticipat că aeronavele nu vor fi gata până în 2029, după ce Trump va părăsi funcţia.
Preşedintele şi-a exprimat frustrarea profundă faţă de aceste întârzieri şi l-a însărcinat pe Elon Musk să colaboreze cu Boeing şi Air Force pentru a accelera procesul. Aceste eforturi au avut un succes modest. Cea mai recentă dată de livrare estimată de Boeing este acum 2027, dar Trump a spus clar că doreşte un nou avion în acest an.