Casa Albă: Canada a „cedat” în faţa lui Trump și a renunțat la aplicarea unei taxe pentru giganţii tehnologici / „A fost o greșeală din partea Canadei”

Sursa foto: SEBASTIEN BOZON / AFP / Profimedia

Canada a „cedat” în faţa lui Donald Trump renunţând la taxa aplicată giganţilor tehnologici care l-a determinat pe preşedintele SUA să întrerupă negocierile comerciale cu statul vecin, a declarat luni, la Washington, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe,  Karoline Leavitt, relatează AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

„Este foarte simplu. Prim-ministrul (Mark) Carney şi Canada au cedat în faţa preşedintelui Trump şi a Statelor Unite ale Americii. Preşedintele Trump ştie cum să negocieze şi ştie că guvernează cea mai bună ţară şi cea mai bună economie a planetei”, a afirmat Karoline Leavitt în cadrul unei conferinţe de presă. „A fost o greşeală din partea Canadei să dorească să aplice această taxă, care ar fi afectat companiile noastre tehnologice de aici, din Statele Unite”, a adăugat ea.

De când a revenit la putere pe 20 ianuarie, Donald Trump a crescut taxe globale pe care apoi le-a suspendat parţial pentru a oferi timp ţărilor să negocieze noi acorduri comerciale.

În această perioadă, SUA au încheiat deja acorduri cu China şi Regatul Unit, iar în această săptămână Washingtonul a întrerupt cu efect imediat dialogul cu Canada din cauza impozitelor preconizate să fie aplicate de această ţară serviciilor digitale ale giganţilor tehnologici americani.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...