CEO-ul Nvidia dezvăluie că gigantul tech are comenzi de 500 de miliarde de dolari pentru cipuri AI

logo-Nvidia
Sursa foto: Costfoto / ddp USA / Profimedia

Directorul general Nvidia, Jensen Huang, a dezvăluit în octombrie că firma are comenzi în valoare de 500 de miliarde de dolari pentru 2025 şi 2026 cumulat, un semnal puternic că boomul inteligenţei artificiale continuă, chiar dacă ritmul creşterii începe să se tempereze, transmite CNBC, citat de News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Declaraţia, făcută la conferinţa GTC de la Washington, arată că Nvidia are deja rezervată o mare parte din capacitatea de producţie pentru actuala generaţie Blackwell şi pentru viitoarele cipuri Rubin.

Analiştii au interpretat anunţul drept un indiciu că veniturile Nvidia în 2026 vor depăşi substanţial estimările curente.

Wolfe Research consideră că vânzările pentru divizia de centre de date ar putea depăşi cu 60 de miliarde de dolari prognozele existente. Cu toate acestea, acţiunile Nvidia sunt cu 5% sub nivelul înregistrat pe 28 octombrie, pe fondul dezbaterilor privind posibilitatea ca giganţii tehnologici să fi supraestimat investiţiile în infrastructura AI.

Pentru trimestrul al treilea, Nvidia este aşteptată să raporteze un profit de 1,25 dolari pe acţiune şi venituri de 54,9 miliarde de dolari, o creştere anuală de 56%.

Investitorii vor urmări atent comentariile lui Huang privind carnetul de comenzi şi perspectivele pentru 2026, în condiţiile în care estimările actuale indică 286,7 miliarde de dolari în vânzări în acel an.

Gigantul american beneficiază de investiţiile masive în infrastructură AI anunţate de Google, Amazon, Microsoft şi Meta, toate fiind clienţi majori. În plus, Nvidia a semnat acorduri strategice în ultimele luni, inclusiv o investiţie de până la 10 miliarde de dolari în OpenAI în schimbul achiziţiei a 4–5 milioane de GPU-uri, un parteneriat de 5 miliarde de dolari cu Intel şi o participare de un miliard de dolari la Nokia pentru integrarea cipurilor în reţelele mobile.

Deşi Nvidia deţine peste 90% din piaţa GPU-urilor pentru inteligenţă artificială, competiţia creşte prin cipurile specializate dezvoltate intern de Amazon, Google şi OpenAI. Huang ar putea aborda această temă în detaliu la următoarea conferinţă de rezultate.

Toate aceste estimări exclud vânzările către China, afectate de restricţiile de export. Deşi NVIDIA a obţinut în august licenţe printr-un acord cu preşedintele Donald Trump, compania a transmis recent că nu vede perspective solide în piaţa chineză, unde oportunitatea anuală ar fi de peste 50 de miliarde de dolari.

Întrebat dacă doreşte să vândă cipurile Blackwell în China, Huang a răspuns: ”Sper. Dar este o decizie pe care o va lua preşedintele Trump.”

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...