Transformarea digitală (38%), criptoactivele și plățile digitale (35%), investițiile în roboți și automatizare (32%) sunt primele trei teme de interes pentru investitorii individuali români chestionați în sondajul eToro Retail Investor Beat, conform unui comunicat al companiei, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Când vine vorba de principalele teme de investiții, există câteva domenii care stârnesc interesul investitorilor din întreaga lume. Sectoare odată considerate de nișă, precum digitalizarea, inteligența artificială (AI), criptoactivele, plățile digitale și robotica, ajung acum în topul preocupărilor pe termen lung ale investitorilor. Sunt teme de investiții interconectate care arată cum «digital» pare să fie cuvântul cheie pentru viitorul global”, a declarat analistul eToro, Bogdan Maioreanu, într-un comunicat.
Conform celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat, 31% dintre investitori la nivel global iau în considerare investiții în transformarea digitală, o temă generoasă care include, printre altele, AI, cloud computing și VR.
Bogdan Maioreanu susține că, dacă ne uităm la evoluția recentă a pieței bursiere, acesta este unul dintre factorii de creștere, deoarece domeniul AI stârnește o „cursă a înarmărilor” între giganții tehnologici din întreaga lume pentru dezvoltarea celui mai bun model de AI. Astfel, giganții Microsoft, Alphabet, Meta, Amazon, Tesla, Alibaba, Tencent, dar și numeroase alte companii investesc miliarde în cercetarea și instrumentele de AI, ceea ce duce la creșterea furnizorilor de cipuri de siliciu și echipamente, precum Nvidia, TSMC și ASML. Această temă investițională este urmată îndeaproape de criptoactive și plățile digitale, luate în considerare de 27% dintre investitorii globali. Odată cu adoptarea instituțională în creștere și ETF-urile disponibile acum pentru categorii tot mai largi de investitori, Bitcoin și Ethereum au înregistrat creșteri de preț de peste 65% în ultimele 12 luni, ceea ce atrage cu siguranță atenția.
Pentru investitorii individuali români, transformarea digitală (38%), criptoactivele și plățile digitale (35%) sunt, de asemenea, primele două teme de interes din sondaj. Dar pe locul al treilea (32%) se află tema investițiilor în roboți și automatizare. Acesta este un domeniu care a stârnit mult interes în ultima perioadă, cu noi produse interesante în curs de dezvoltare și care se așteaptă să ajungă în curând pe piață.
Ultimul raport Retail Investor Beat se bazează pe un sondaj realizat în rândul a 11.000 de investitori individuali din 13 țări și 3 continente. Următoarele țări au avut 1.000 de respondenți: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Australia, Singapore, Italia și Spania. Olanda, Danemarca, Polonia, România și Republica Cehă au avut 600 de respondenți.
Sondajul a fost realizat în perioada 5-19 august 2025 de către compania de cercetare Opinium. Investitorii individuali au fost definiți ca fiind independenți sau consiliați și trebuiau să dețină cel puțin un produs de investiții, inclusiv acțiuni, obligațiuni, fonduri, ISA-uri de investiții sau echivalente. Nu era necesar ca aceștia să fie utilizatori eToro.