Primăria Municipiului București (PMB) a lansat o licitație pe platforma SEAP pentru un „Sistem de protecție date și filtrare trafic de date”, care are rolul de a oferi securitate avansată pentru infrastructura IT. Instituția este dispusă să plătească aproape 795.000 de lei pentru acest proiect.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Sistemul ar urma să asigure protecție împotriva atacurilor informatice (inclusiv malware, spyware, ransomware, phishing etc.), filtrare avansată a traficului de rețea pe baza unor politici de securitate definite, prevenirea pierderilor sau scurgerilor de informații sensibile (Data Loss Prevention), monitorizarea și raportarea activă a incidentelor de securitate și a traficului de date.
Sistemul trebuie integrat cu infrastructura IT existentă.
Furnizorii interesați de astfel de servicii pot depune oferte până la data de 27 noiembrie 2025.
„Durata contractului este de 90 de zile de la data intrării în vigoare a contractului, din care maxim 60 de zile pentru livrare și maxim 30 de zile pentru integrarea echipamentelor”, se arată în anunț.