Directorul general de la Rheinmetall, Armin Papperger, a vizitat vineri uzina de la Osnabrück a constructorului de automobile Volkswagen, în fruntea unei delegații de la cel mai mare producător european de muniție, au dezvăluit reprezentanții sindicali de la această uzină, o ultimă dovadă a unei cooperări mai strânse între sectoarele apărării și construcției de automobile, transmite Reuters, citat de Agerpres.
La începutul acestei luni, același Armin Papperger a spus că uzina Volkswagen de la Osnabrück, care ar putea fi vândută sau i s-ar putea schimba destinația în cadrul strategiei de restructurare lansate de producătorul german de automobile, ar fi „foarte potrivită” pentru producția de echipamente militare.
Vizita CEO-ului de la Rheinmetall vine într-un moment în care companiile germane din sectorul apărării caută modalități prin care să își extindă producția, pe fondul intensificării eforturilor europenilor de a-și majora cheltuielile cu apărarea, iar producătorii auto cu probleme ar putea fi o posibilă sursă de angajați și facilități de producție.
Surse din interiorul Volkswagen au precizat că vizita a avut drept obiectiv explorarea posibilităților de cooperare viitoare printr-un joint venture care există deja între MAN Truck & Bus, o divizie a Volkswagen, și grupul Rheinmetall AG.
Rheinmetall deține 51% din acțiunile Rheinmetall MAN Military Vehicles, un producător de vehicule militare, iar restul acțiunilor este controlat de MAN Truck & Bus SE, o divizie a Traton, un producător de camioane la care acționarul majoritar este Volkswagen.
„La IG Metall, vedem numeroase oportunități pentru a pune la punct noi contracte de producție pentru diferite industrii, sub umbrela Volkswagen. Ar fi lipsit de viziune să ne concentrăm în exclusivitate pe industria de apărare, în loc să promovăm în mod activ sectoare economice alternative și concepte orientate spre viitor”, a declarat Stephan Soldanski, liderul sindicatului IG Metall de la Osnabrück.
Rheinmetall se așteaptă ca vânzările sale să crească cu 25%–30% în acest an, după ce în 2024 s-au apropiat de pragul de 10 miliarde de euro, precum și la o marjă operațională de 15,5%, ușor peste cea de 15,2% înregistrată anul trecut. Afacerile din domeniul apărării reprezintă 80% din vânzările Rheinmetall.
Rheinmetall produce tancuri, camioane militare, artilerie, sisteme de apărare antiaeriană și muniție, toate acestea fiind la mare căutare în contextul războiului din Ucraina.
Carnetul de comenzi al Rheinmetall se situa la 52 de miliarde de euro în toamna lui 2024.