Cercetători militari chinezi au anunțat dezvoltarea primului sistem de laborator care reproduce, la scară redusă, efectele a trei focoase nucleare care sunt detonate în succesiune rapidă asupra aceleiași ținte, potrivit South China Morning Post.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Studiul, condus de Xu Xiaohui, profesor asociat la Universitatea de Inginerie Militară din Nanjing, pornește de la problema practică cu care se confruntă forțele armate. Este vorba despre neutralizarea unor obiective fortificate aflate la mare adâncime.
Până acum, cercetările au vizat în principal detonări cu un singur focos, miza fiind că o singură rachetă anti-buncăr, suficient de puternică, ar fi de ajuns. Echipa chineză arată însă că folosirea unor focoase nucleare cu randament redus, ghidate cu precizie şi programate să lovească foarte aproape unul de altul, poate produce un efect sinergic mult superior.
Un element tehnic crucial al experimentului este sincronizarea
Pentru a testa această ipoteză fără a efectua teste nucleare la scară reală, cercetătorii au construit un sistem experimental bazat pe camere de vid, în care au replicat parametrii unor explozii de mare amploare.
Un element tehnic crucial al experimentului a fost sincronizarea. Cercetătorii u raportat o diferență de doar 0,8 milisecunde între detonări, un decalaj neglijabil la scara propagării undelor de şoc.
Rezultatele obţinute au fost, conform presei chineze, impresionante. Cercetătorii au simulat detonarea unei bombe de 4,3 kilotone, iar simulările au arătat că o lovitură în trei puncte poate mări raza craterului de la 46 la 114 metri, iar adâncimea de la 28 la peste 35 de metri.
Suprafaţa estimată a zonei afectate a crescut, de asemenea, de la circa 6.600 la peste 80.000 de metri pătraţi.
Trecerea de la demonstrațiile de laborator la capabilități operaționale presupune provocări majore
Chiar şi în scenarii cu adâncimi mai mici (echivalentul a 5 kilotone la 20 de metri), o lovitură triplă a multiplicat de oatru ori suprafaţa afectată, ceea ce confirmă eficienţa ridicată a atacurilor multi-punct, comparativ cu exploziile punctuale.
Cercetătorii notează însă că trecerea de la demonstrațiile de laborator la capabilități operaționale presupune provocări tehnologice majore. Un astfel de atac ar necesita sisteme de livrare cu precizie extremă, potențial hipersonice, un control foarte fin al traiectoriei, sincronizare a declanșării și rețele robuste de comandă, control și comunicații.
Studiul menţionează că unele arme moderne cu randament redus, deja dezvoltate în alte armate, ar putea, teoretic, să îndeplinească o mare parte a cerinţelor tehnice necesare.
