Crăciun în stil nord-coreean / Phenianul a anunțat construcția unui submarin strategic nuclear de 8.700 de tone

Submarin nuclear nord-coreean
Submarin nuclear nord-coreean, Credit foto: Kim Jae-Hwan / Zuma Press / Profimedia

Liderul Kim Jong Un a inspectat construcția unui submarin strategic nuclear de 8.700 de tone, a anunțat pe 25 decembrie agenția de stat KCNA. Fotografiile oficiale arată un corp masiv de navă acoperit cu grund antirugină, ceea ce indică faptul că proiectul a depășit faza conceptuală, dar este încă în construcție, relatează ArmyRecognition.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Submarinul face parte din planurile Coreei de Nord de modernizare a forțelor navale și ar putea reprezenta un element crucial al arsenalului nuclear, greu de detectat pe mare, ceea ce ar complica monitorizarea de către aliați și ar crește riscurile de criză în Peninsula Coreeană.

Caracteristici și capacități

Imaginile oficiale arată o structură lungă, ce pare să includă cel puțin cinci tuburi verticale de lansare a rachetelor, posibil pentru un total de zece. Acestea ar putea fi compatibile cu rachetele balistice submarine Pukguksong-XA, prezentate anterior de Phenian, deși informațiile nu sunt confirmate independent. La prova, navă pare echipată cu șase tuburi pentru torpile, capabile să lanseze torpile grele și, posibil, rachete antinavă.

Fotografiile arată, de asemenea, mai multe antene și dispozitive optice moderne, inclusiv posibil un periscop optic non-tradițional și sisteme integrate pentru comunicații. Lipsa catargului clasic diesel ceea ce sugerează o propulsie nucleară.

Impact strategic

Dacă submarinul va deveni operațional, acesta ar putea oferi Coreei de Nord avantaje tactice importante. O autonomie extinsă sub apă, un avantaj major în fața supravegherii aeriene și navale, precum și posibilitatea de a efectua atacuri nucleare sau convenționale.

Experții avertizează că prezența unei forțe nucleare nord-coreene crește presiunea pentru Coreea de Sud, Japonia și SUA de a monitoriza și contracara potențialele atacuri. Cu toate acestea, chiar dacă reprezintă un pas uriiaș pentru Phenian, un singur submarin nuclear nu este suficient pentru o descurajare maritimă credibilă. Cel puțin nu încă.

  • George Radu este un autor care abordează subiecte variate din domeniul tehnologiei, apărării și viitorului. Domeniile sale de expertiză includ inteligența artificială etică, interfețele om-mașină (HMI), realitatea augmentată și virtuală aplicată (XR), precum și impactul social și cultural al noilor tehnologii. Nu se teme să pună întrebări dificile și să exploreze implicațiile filozofice ale inovațiilor tehnologice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...