Northrop Grumman vrea să producă sisteme radar mobile avansate pentru Armata Română / Americanii vor să implice ROMARM și Aerostar în producția de radare G/ATOR

radarul AN/TPS-80 G/ATOR
Sursa foto: Northrop-Grumman

Gigantul american Northop Grumman vrea să implice companiile românești ROMARM și Aerostar în producția unor sisteme radar mobile avansate destinate Armatei Române. Potrivit Profit.ro, americanii au în plan pentru compania de stat și cea privată să coproducă componente pentru sistemul G/ATOR și să acționeze și ca depozit de aprovizionare.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Craig Doty, Manager of Business Development la Northrop Grumman, a declarat că numărul radarelor va depinde de numărul solicitat de România „pentru a proteja spațiul său aerian național și flancul estic al NATO”. Fiecare dintre cele două companii românești ar fi încheiat deja acorduri de colaborare cu gigantul american.

Radarul AN/TPS-80 G/ATOR (Ground/Air Task-Oriented Radar) este, în esență, ochii și urechile Corpului de Infanterie Marină al SUA pe câmpul de luptă modern. Este un radar cu scanare electronică activă (AESA), extrem de mobil, proiectat să detecteze, identifice și urmărească simultan o gamă variată de amenințări.

Northrop Grumman este una dintre cele mai mari companii de apărare și aerospațiale din lume. Înființată în 1994, prin fuziunea dintre corporațiile Northrop și Grumman, a încheiat anul 2024 cu venituri de peste 40 de miliarde de dolari.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...