Filmul „Jaful secolului”, propunerea României pentru Premiile Oscar 2026, o peliculă scrisă şi produsă de Cristian Mungiu şi regizată de Teodora Ana Mihai, va deschide, joi, cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Organizat, în perioada 13 – 16 noiembrie, de Ambasada României în SUA şi Institutul Cultural Român de la New York, cu sprijinul a numeroşi sponsori şi parteneri locali, festivalul va avea loc într-unul dintre cele mai cunoscute cinematografe ale capitalei americane – AMC Georgetown 14, situat în elegantul Cartier Georgetown, nu departe de Kennedy Center, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei României în SUA, sub titlul „New Romanian Perspectives”, festivalul prezintă şase filme recente, care confirmă vitalitatea, originalitatea şi recunoaşterea internaţională ale cinematografiei româneşti contemporane. Selecţia, girată de criticul de film Mihai Fulger, traversează genuri şi stiluri diverse, de la dramă psihologică şi documentar social, la satiră politică şi biografie sportivă, explică organizatorii.
Festivalul, care a devenit unul dintre cele mai mari şi mai longevive proiecte de diplomaţie culturală ale României în America de Nord, va fi deschis de ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, şi directorul ICR New York, Dorian Branea.
Programul festivalului include, pe lângă „Jaful secolului”, propunerea României la Oscar 2026 la categoria Best International Feature Film, filmele „Dinţi de lapte” (regia Mihai Mincan), „Tata” (regia Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc), „Comatogen” (regia Igor Cobileanski), „Nasty” (regia Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu) şi „Anul Nou care n-a fost” (regia Bogdan Mureşanu).
Actriţa Daniela Nane, protagonista dramei „Comatogen”, şi Tudor D. Popescu, unul dintre regizorii documentarului dedicat lui Ilie Năstase, precum şi, online, Teodora Ana Mihai, regizoarea filmului aflat în cursa pentru Oscar, se vor întâlni cu publicul american, în timp ce Cristian Mungiu va trimite un mesaj înregistrat.