BREAKING Sony majorează cu 11% prețul pentru consolele PS5 vândute în Europa şi Marea Britanie

Gamer in timp ce se joaca pe o consola Playstation 5
Photo by Reet Talreja on Unsplash

Grupul japonez Sony Group Corp a majorat luni, cu 11%*, preţul pentru consolele de jocuri video PlayStation 5 comercializate în Europa şi Marea Britanie, înainte de o posibilă majorare similară în SUA, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Compania şi-a anunţat decizia printr-o postare pe blogul PlayStation, precizând că clienţii din Australia şi Noua Zeelandă vor fi şi ei afectaţi, citând drept motive inflaţia şi „contextul economic dificil”.

În urma acestei decizii, începând din data de 14 aprilie, o consolă PS5 va costa 500 de euro în Europa şi 430 de lire sterline în Marea Britanie.

Anunţul făcut la începutul acestei luni de preşedintele american Donald Trump, privind introducerea unor tarife extinse la importurile în SUA, a perturbat pieţele bursiere, în condiţiile în care consumatorii americani urmează să fie afectaţi de majorări de preţuri la o gamă largă de bunuri de consum. Analiştii de la Bloomberg Intelligence prognozau încă de săptămâna trecută că, în cel mai bun scenariu, preţurile la consolele de jocuri video comercializate în SUA vor creşte cu 30%, aşteptarea fiind că o astfel de măsură va impune o modificare a preţurilor la nivel global.

Consola PlayStation 5 a aniversat patru ani de la lansare, iar Sony a îmbunătăţit oferta cu o versiune mai scumpă şi mai performantă, denumită PS5 Pro. Grupul japonez nu va modifica preţul pentru această versiune de top.

*Creșterea de preț anunțată inițial, de 25%, este greșită. 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...