Permis de conducere obligatoriu, pregătit pentru cei care folosesc trotinete și biciclete electrice fără a avea permis pentru alte categorii de vehicule – proiect de lege

trotinete
Sursa foto: Mirko Vitali | Dreamstime.com

Utilizatorii de trotinete și biciclete electrice ar putea fi obligați să dețină un permis de conducere similar cu cel pentru mopede (categoria AM), dacă nu au deja un permis auto pentru alte categorii de vehicule, potrivit unui nou proiect de lege, transmite Profit.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Inițiativa vine ca urmare a faptului că, în prezent, aceste vehicule pot fi conduse de la vârsta de 14 ani fără a fi necesar un test de cunoaștere a legislației rutiere, iar ele nu sunt înregistrate sau înmatriculate. Un argument major al inițiatorilor este creșterea numărului de accidente grave. De exemplu, în primele 8 luni ale anului curent, au fost înregistrate două decese, iar 32 de persoane au fost grav rănite în accidente cu aceste vehicule.

Proiectul propune introducerea unei noi categorii de permis, AM1, special pentru trotinete și biciclete electrice. Acesta ar putea fi obținut de la 14 ani în urma unui examen care va consta într-o probă teoretică și o probă practică de verificare a aptitudinilor. Proba practică pentru categoriile AM1 și AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate.

Permisul astfel obținut ar urma să fie valabil timp de 10 ani. De menționat că un permis de conducere pentru orice altă categorie auto va fi valabil și pentru categoria AM1.

Pe lângă permis, proiectul scoate în evidență și o altă problemă crucială: lipsa unei asigurări obligatorii pentru conducătorii acestor vehicule. Acest lucru creează, potrivit proiectului, „o incertitudine asupra recuperării de către victime a pagubelor materiale și morale”. Acest aspect va trebui reglementat separat, conform unei obligații existente la nivelul statelor UE din 2021.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...