Charles Darwin a sugerat că oamenii au învățat să vorbească imitând cântecul păsărilor: primele cuvinte ale strămoșilor noștri ar fi putut fi o formă de schimb interspecii. Poate că nu va mai dura mult până când, grație inteligenței artificiale, vom reveni în această conversație, susține TheGuardian.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cursa pentru a traduce ce spun animalele se intensifică, cu premii uriașe și faima istorică în joc. Fundația britanică Jeremy Coller a promis 10 milioane de dolari pentru cercetătorii care vor reuși să spargă codul. Această cursă este alimentată de inteligența artificială generativă; modelele lingvistice mari pot analiza milioane de înregistrări cu vocalizările animalelor pentru a descoperi gramatici ascunse. Majoritatea proiectelor se concentrează pe cetacee, deoarece, la fel ca noi, astfel de animal învață prin imitarea sunetelor și comunică prin aranjamente complexe de sunete care par să aibă o structură și ierarhie.
Cașaloții comunică secvențe rapide de click-uri, fiecare de doar o miime de secundă. Proiectul Ceti (Inițiativa de Traducere a Cetaceelor) folosește AI pentru a analiza aceste coduri și a descifra misterele limbajului acestor creaturi. Există dovezi că animalele folosesc click-uri specifice pentru a se referi unele la altele și chiar au dialecte distincte. Ceti a identificat deja un click care pare să funcționeze ca o formă de punctuație, iar cercetătorii speră să poată comunica cu ele până în 2026.
Bariera lingvistică dintre specii începe să devină permeabilă
Google a lansat recent DolphinGemma, un program AI, antrenat pe 40 de ani de date, pentru traducerea sunetelor delfinilor. În 2013, oamenii de știință care foloseau un algoritm AI pentru a sorta comunicarea delfinilor au identificat un click nou în interacțiunile dintre animale, pe care l-au recunoscut ca sunetul pe care îl învățaseră să-l asocieze cu o anumită algă marină, prima dovadă a unui „cuvânt” transmis dintr-o specie în vocabularul nativ al altei specii.
Ideea de a putea vorbi cu delfinii sau balenele este irezistibilă. Și pare că și ele sunt la fel de entuziasmate. În noiembrie anul trecut, oamenii de știință din Alaska au înregistrat o „conversație” acustică cu o balenă cu cocoașă numită Twain, în care au făcut un schimb de tip „chemare-răspuns” cunoscut drept „whup/throp” timp de 20 de minute. În Florida, un delfin pe nume Zeus a învățat să imite vocalele A, E, O și U.
O comunicare complet diferită de ceea ce știam
Dar în toată această emoție, nu trebuie să ignorăm faptul că alte specii ne dau mărturii elocvente despre impactul nostru asupra naturii. O planetă vie este una zgomotoasă. Recifurile de corali sănătoase mustesc de viață. Însă peisajele sonore pot decădea la fel ca ecosistemele. Recifurile degradate devin deșerturi tăcute.
Din anii ’60, transporturile maritime și mineritul au crescut zgomotul de fundal în oceane cu aproximativ trei decibeli pe deceniu. Cântecul balenei cu cocoașă se suprapune pe aceeași bandă de frecvență joasă cu activitățile de dragare și foraj pentru mineralele rare vitale pentru electronice. Ironic, mineritul resurselor necesare pentru comunicare anulează vocile balenelor.
Cântecele balenelor cu cocoașă sunt spectacole vocale incredibile, unele care durează până la 24 de ore. Termenul „cântec” este potrivit, căci acestea par să includă fraze ritmate, iar compozițiile lor călătoresc prin oceane, într-un proces în care un ciclu nou îl înlocuiește pe cel vechi. (Imaginați-vă că Beatles ar fi șters toate înregistrările anterioare cu fiecare lansare nouă).
Sunetul este doar o parte a ecuației
Sunt esențiale pentru migrație și sezonul de reproducere. Dar în peisajul sonor actual, mult mai zgomotos, cântecul balenei este alungat din banda sa obișnuită și chiar redus la tăcere, la peste 1,2 km distanță de nave comerciale, balenele cu cocoașă încetează să cânte pentru a nu concura cu zgomotul.
În traducerea între specii, sunetul este doar o parte a ecuației. Animalele comunică prin semnale vizuale, chimice, termice și mecanice, trăind în lumi perceptive foarte diferite de ale noastre. Putem înțelege cu adevărat ce înseamnă sunetul pentru animale cu ecolocație, pentru care undele sonore se traduc în imagini?
Ecologul germano-estonian din secolul al XIX-lea, Jakob von Uexküll, a numit aceste lumi impenetrabile „umwelten”/ lumi senzoriale. Pentru a traduce cu adevărat limbajul animal, ar trebui să pășim în umwelt-ul acelei specii, dar apoi, ce parte din noi s-ar imprima asupra ei, și ce parte din ea asupra noastră?
„Dacă un leu ar putea vorbi,” scria istoricul american Stephen Budiansky, „probabil l-am înțelege. Dar nu ar mai fi un leu.” Ar trebui să ne întrebăm, deci, cum ne-ar schimba pe noi comunicarea cu alte ființe?
A vorbi cu o altă specie este ca și cum am vorbi cu extratereștrii
Vorbi cu o altă specie ar putea fi foarte asemănător cu a vorbi cu o viață extraterestră. Nu e o coincidență că Proiectul Ceti face ecou Institutului Seti (Search for Extraterrestrial Intelligence). De fapt, o echipă Seti a înregistrat schimbul „whup/throp”, pornind de la ideea că învățarea de a vorbi cu balenele ne-ar putea ajuta dacă vom întâlni vreodată extratereștri inteligenți.
În filmul lui Denis Villeneuve, Arrival, extratereștrii asemănători balenelor comunică printr-un sistem scris în care trecutul, prezentul și viitorul se contopesc. Pentru Louise, lingvista care traduce scriptul, învățarea limbii Heptapod îi schimbă percepția timpului, dându-i acces egal la trecut, prezent și viitor.
Ca un exemplu, cântecele balenelor izvorăsc dintr-o experiență a timpului radical diferită de a noastră. Balenele cu cocoașă își propagă vocile pe distanțe de kilometri întregi; iar cântecele lor străbat oceanele cele mai vaste. A înțelege ce spun ne-ar extinde simțul spațiului și timpului într-un cântec planetar. Cred că am gândi cu totul altfel despre poluarea sonoră a oceanelor.
Ceea ce contează cu adevărat este că suntem capabili să înțelegem ce ne spune natura. Provocarea este să fim capabili să le ascultăm și să le respectăm mesajele deja transmise.