Un nou studiu prezentat la prestigioasa Conferință Lunară și Planetară (LPSC 2025) ridică o ipoteză fascinantă despre trecutul celui mai mare satelit al lui Pluto, Charon: acesta ar fi găzduit un ocean intern și ar fi fost modelat de criovulcanism, erupții de apă înghețată și alte substanțe volatile, în locul lavei, potrivit Phys.org.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Echipa de cercetători a folosit simulări computerizate pentru a recrea condițiile de la începuturile lui Charon. Scopul a fost să afle dacă satelitul a avut, în trecut, un ocean subteran și dacă acesta a contribuit la reînnoirea suprafeței sale sudice, cunoscută sub numele de Vulcan Planitia. În centrul investigației se află și întrebarea crucială: s-a format Charon înainte sau după o coliziune majoră cu Pluto, eveniment considerat posibilă sursă a formării sistemului binar Pluto–Charon?
Doar o mică parte din suprafața lui Charon a fost fotografiată de sonda New Horizons
Deși doar o mică parte din suprafața lui Charon a fost fotografiată de sonda New Horizons în 2015, imaginile au scos la iveală detalii surprinzătoare. Printre ele: faleze uriașe de-a lungul ecuatorului și o diferență pronunțată între emisfera sudică, plină de cratere, și cea nordică, mai netedă — indicii clare ale unui trecut geologic activ.
Modelele realizate de cercetători indică faptul că oceanul intern ar fi apărut în urmă cu 370–400 de milioane de ani și s-ar fi solidificat complet între 2,1 și 2,2 miliarde de ani în urmă. Totuși, studiul atrage atenția că, în niciunul dintre scenariile simulate, înghețarea completă a oceanului nu se potrivește cu o activitate criovulcanică masivă datată la acum 4 miliarde de ani. Prin urmare, dacă într-adevăr criovulcanismul a reînnoit suprafața sudică la acea vreme, atunci impactul cu Pluto ar fi avut un rol esențial.
Charon a fost descoperit în 1978 și rămâne unul dintre cele mai interesante corpuri cerești din Sistemul Solar. Cu un diametru de aproximativ jumătate din cel al lui Pluto, este cel mai mare satelit cunoscut în raport cu planeta pe care o orbitează. Pentru comparație, Luna are doar un sfert din diametrul Pământului. Unele teorii susțin că Pluto și Charon s-au format în urma unei coliziuni colosale, au rămas unite temporar și apoi s-au separat, devenind cele două corpuri distincte pe care le vedem azi.
NASA nu are în plan o nouă misiune spre Pluto sau Charon
Misiunea New Horizons a fost esențială pentru cercetarea acestui sistem îndepărtat. Lansată în 2006, sonda NASA a parcurs peste 5 miliarde de kilometri în mai bine de 9 ani și jumătate, ajungând la Pluto și Charon în iulie 2015. Deși a fost vorba doar de un survol, datele adunate continuă să alimenteze cercetările și ipotezele științifice.
Atât Pluto cât și Charon se află în Centura Kuiper, o zonă a Sistemului Solar plină de obiecte înghețate, dincolo de orbita lui Neptun. Alături de Pluto, alte planete pitice din această regiune sunt Haumea, Makemake și Eris.
Momentan, NASA nu are în plan o nouă misiune spre Pluto sau Charon, însă mai multe concepte de sondă sau robot de aselenizare se află în faze incipiente de dezvoltare. Dacă existența unui ocean intern, chiar înghețat, va fi confirmată, aceasta ar putea revoluționa modul în care înțelegem formarea și evoluția corpurilor cerești din zonele cele mai îndepărtate ale Sistemului Solar.
