Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o realizare științifică spectaculoasă. Ei au creat în laborator structuri celulare care imită dezvoltarea timpurie a sângelui uman. Denumite „hematoide”, aceste formațiuni tridimensionale au fost generate din celule stem și pot reproduce procesele naturale prin care se formează sângele în embrionul uman, anunță Interesting Engineering.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Descoperirea, descrisă într-un articol publicat în revista Cell Reports, ar putea revoluționa studiul bolilor de sânge, precum leucemia, și pot deschide calea spre noi terapii regenerative capabile să producă sânge compatibil pentru transplanturi.
„A fost un moment emoționant când culoarea roșie a sângelui a apărut în eprubetă. Rra vizibilă chiar și cu ochiul liber”, a povestit dr. Jitesh Neupane, autorul principal al studiului, de la Institutul Gurdon din Cambridge.
Ce sunt „hematoidele” și de ce contează
Echipa britanică a folosit celule stem umane pluripotente pentru a crea modele tridimensionale care reproduc primele etape ale dezvoltării embrionare. În decurs de două săptămâni, aceste structuri, botezate hematoide, încep să producă sânge, prin aceleași etape biologice observate la un embrion uman real.
Hematoidele nu se pot dezvolta în embrioni compleți, însă capacitatea lor de a genera sânge le face un model unic pentru studierea formării sistemului hematopoietic.
„Modelul nostru reproduce în laborator dezvoltarea sângelui fetal uman. Aceasta ne oferă o fereastră directă spre modul în care se formează celulele sanguine și deschide perspective pentru testarea de medicamente și studierea timpurie a sistemului imunitar”, explică dr. Neupane.
Calea spre medicina personalizată
Cercetătorii subliniază că hematoidele pot fi create din orice celulă umană, ceea ce ar permite, teoretic, producerea unui sânge complet compatibil cu pacientul. Astfel, în viitor, ar putea fi evitate riscurile de respingere a transplantului sau nevoia de donatori.
În prezent, metodele de obținere a celulelor sanguine artificiale depind de combinații costisitoare de proteine și factori de creștere. Noua tehnică lasă însă celulele să se autoorganizeze, formând simultan țesuturi de inimă și sânge, într-un proces care reproduce fidel natura.
Primele „bătăi de inimă” în laborator
Privite la microscop, hematoidele trec prin etape uimitor de realiste. În a doua zi de dezvoltare se formează cele trei straturi fundamentale de țesut, ectoderm, mezoderm și endoderm, care vor da naștere tuturor organelor. În ziua a opta apar celulele cardiace pulsatile, iar până în ziua a treisprezecea se pot observa pete roșii, semn că se formează sânge.
Testele ulterioare au confirmat că aceste celule pot deveni diverse tipuri de celule sanguine, inclusiv celule imune T, vitale pentru apărarea organismului.
„Deși ne aflăm încă la început, capacitatea de a produce celule sanguine umane în laborator este un pas esențial către terapiile regenerative ale viitorului”, afirmă profesorul Azim Surani, coordonatorul echipei de cercetare.
O fereastră spre începuturile vieții
Coautoarea studiului, dr. Geraldine Jowett, spune că hematoidele pot fi folosite pentru a explora și a doua etapă a formării sângelui, cea în care apar celulele imune specializate, precum limfocitele T. Acest lucru ar putea permite simularea în laborator a dezvoltării normale și a celei canceroase a sistemului sanguin.