Dacă omenirea va ajunge vreodată pe Marte, nu e deloc sigur că primii pași pe planeta roșie vor fi făcuți de ingineri, piloți de test sau savanți cu doctorat. Tot mai multe voci din interiorul NASA și din afara ei spun că adevărații pionieri interplanetari ar putea fi scafandri, alpiniști, ghizi de expediții sau cercetători obișnuiți să trăiască luni întregi în medii ostile, departe de civilizație, informează TheAtlantic.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Joe Dituri este un astfel de om. Fost ofițer naval, actual profesor de inginerie biomedicală și scafandru veteran, Dituri a petrecut în 2023 o sută de zile izolat într-un habitat subacvatic din Florida, testându-și limitele fizice și psihologice. Scopul? Simularea unor condiții similare cu cele ale unei misiuni marțiene.
Închis într-un laborator de doar 18 metri pătrați, alimentat cu aer comprimat și scufundat la șapte metri sub apă, Dituri a continuat să predea online, să facă experimente și să mediteze la posibilele provocări ale explorării spațiale. A aplicat chiar la NASA pentru un post de astronaut. Nu a fost selectat.
Profilul tradițional versus realitățile misiunii spre Marte
Cazul lui Dituri ridică o întrebare esențială: este NASA pregătită să regândească portretul-robot al astronautului? Până acum, selecțiile privilegiau oamenii cu experiență în aviație, cu diplome în științe exacte și cu o capacitate remarcabilă de a urma ordine și proceduri. Un ideal al disciplinei și al stăpânirii de sine.
Însă o misiune pe Marte înseamnă cu totul altceva: 200 de zile pe drum doar dus, izolare prelungită, autonomie totală față de controlul de la sol, și o planetă cu relieful unui deșert stâncos și atmosfera unui laborator de chimie.
„Trebuie să acceptăm că planurile vor fi date peste cap. Că nu vom avea toate răspunsurile la îndemână. Că fiecare decizie va conta”, spune Pascal Lee, cercetător la NASA și fondator al Mars Institute. De ani buni, Lee conduce simulări de expediții marțiene în Arctica canadiană, pe insula Devon – un teritoriu înghețat și pustiu, cât se poate de asemănător cu ceea ce ne așteaptă pe Marte.
Căutători de sens, nu de adrenalină
În mod paradoxal, cei mai potriviți candidați pentru astfel de misiuni nu sunt neapărat cei mai curajoși, ci cei mai stabili emoțional. Nu căutătorii de adrenalină, ci oameni capabili să găsească sens și frumusețe în rutină, în izolare, în disconfort.
În psihologia selecției de echipaj, acest lucru poartă un nume, salutogeneză, capacitatea de a percepe mediul, oricât de ostil, ca pe un spațiu coerent, suportabil și semnificativ. Cu alte cuvinte, să te simți ca acasă într-un modul metalic de câțiva metri cubi, aflat la 200 de milioane de kilometri de Pământ.
Christina Koch, unul dintre astronauții actuali ai NASA, e un exemplu rar de profil mixt: inginer de formație, dar cu experiență reală în stații polare, în izolare completă. A petrecut ierni întregi la Amundsen-Scott, în Antarctica, și deține recordul pentru cel mai lung zbor spațial realizat de o femeie – 328 de zile pe Stația Spațială Internațională.
De ce nu sunt mai mulți ca ea?
Deși NASA studiază frecvent oameni din medii extreme, de la alpiniști la cercetători polari, foarte puțini ajung să fie angajați. Obstacolul? Un paradox birocratic și cultural. Cei mai adaptați pentru viața pe Marte sunt adesea „prea atipici” pentru standardele tradiționale ale agenției.
Ghizii montani internaționali, de exemplu, trec prin ani de formare riguroasă și de selecție fizică și mentală – dar nu au diplome universitare în inginerie. Exploratorii polari sunt maeștri ai logisticii și ai supraviețuirii – dar nu pot pilota avioane supersonice. În schimb, un doctorand în astrofizică nu va ști neapărat cum să repare un costum spart într-o furtună de nisip marțian.
O cultură care trebuie să se transforme
NASA se află acum la o răscruce. Dacă va continua să privilegieze aceleași tipologii de personal, riscă să trimită pe Marte echipe perfect instruite, dar nepregătite psihologic. Dacă va alege, în schimb, să deschidă porțile către profiluri mai diverse, inclusiv aventurieri profesioniști, scafandri sau ghizi de expediții, ar putea obține un avantaj competitiv decisiv, adaptabilitate reală în condiții imposibile.
