Săpăturile arheologice din sud-estul Turciei dezvăluie o nouă perspectivă asupra societăţii umane din Neolitic

sapaturi-descoperiri
Sursa foto: Dreamstime

Pe un deal din sud-estul Turciei bătut de vânturi, noi descoperiri arheologice le-au oferit cercetătorilor posibilitatea unei incursiuni în timp cu peste 11.000 de ani în urmă, în perioada apariţiei primelor comunităţi umane, informează AFP, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Cele mai recente descoperiri, printre care se află şi un chip din piatră cu buzele cusute, aduc noi informaţii despre credinţele şi ritualurile din perioada neolitică.

„Înmulţirea sculpturilor umane demonstrează sedentarizarea societăţilor”, a declarat profesorul Necmi Karul, directorul săpăturilor din situl Karahantepe, situat la est de oraşul Sanliurfa, în apropiere de graniţa cu Siria.

„Pe măsură ce comunităţile se sedentarizau, oamenii s-au îndepărtat progresiv de natură şi au plasat figura umană şi experienţa umană în centrul universului lor”, a subliniat acest arheolog, arătând spre un chip uman sculptat pe un stâlp de piatră în forma literei T.

Aceste săpături se înscriu în cadrul proiectului turc „Dealurile de piatră”, o iniţiativă guvernamentală lansată în 2020 în 12 situri din provincia Sanliurfa, despre care autorităţile turce spun că reprezintă „capitala mondială a Neoliticului”.

Proiectul include situl din Göbekli Tepe, clasat în patrimoniul mondial UNESCO, care adăposteşte mai multe structuri megalitice cunoscute sub numele de „Mesopotamia Superioară”.

„Cantitate incredibilă de informaţii”

În Karahantepe, Lee Clare, de la Institutul German de Arheologie, consideră că descoperirile recente pun sub semnul întrebării anumite idei anterioare despre trecerea societăţilor nomade de vânători-culegători la primele comunităţi sedentare.

Ultimii cinci ani le-au permis arheologilor să obţină „o cantitate incredibilă de informaţii”, a declarat Lee Clare, care coordonează proiectul „Dealurile de piatră”.

„Fiecare aşezare pe care o cercetăm ne oferă o perspectivă despre viaţa unei persoane de atunci (…) Aproape că putem să o atingem prin intermediul osemintelor sale, iar noi înţelegem mai bine acum credinţele sale”, a explicat el.

În pofida absenţei documentelor scrise – vestigiile datează dintr-o perioadă anterioară apariţiei scrisului -, descoperirile, făcute treptat, permit „realizarea de analize statistice şi efectuarea unor comparaţii pertinente”, a subliniat profesorul Necmi Karul.

Potrivit acestuia, primele centre populaţionale au început să apară spre sfârşitul celei mai recente perioade glaciare de pe Terra.

„Mediul înconjurător a creat condiţii fertile, care le-au permis populaţiilor să îşi acopere nevoile fără să mai fie nevoite să vâneze constant. Acest lucru a favorizat creşterea demografică şi a încurajat expansiunea grupurilor sedentare în regiune”, a explicat el.

„Societate extrem de organizată”

Odată cu sedentarizarea au apărut primele dinamici sociale, „o pantă alunecoasă către lumea modernă”, a subliniat Lee Clare, un fin cunoscător al regiunii începând cu anul 2013. „Imediat după ce populaţiile au produs un surplus, unele s-au îmbogăţit, altele au sărăcit”.

Continuarea săpăturilor arheologice va transforma şi mai mult înţelegerea cercetătorilor asupra Neoliticului, afirmă Emre Guldogan, arheologul-şef al şantierului vecin din Sefertepe.

„Karahantepe şi proiectul mai vast al ‘Dealurilor de piatră’ dau o voce unei societăţi străvechi şi extrem de organizate, echipată cu propriul său univers simbolic şi cu propriile sisteme de credinţe”, care pun sub semnul întrebării ideile anterioare despre o lume neolitică „primitivă”, a explicat el.

Comunităţile de atunci „împărtăşeau caracteristici comune, dar au dezvoltat şi diferenţe culturale marcante”, a mai spus Emre Guldogan.

Astfel, la Karahantepe, simbolismul uman este omniprezent, în timp ce la Göbekli Tepe imagistica animalieră este predominantă, notează arheologii.

Recentele descoperiri arheologice au făcut să crească interesul faţă de această regiune a Turciei, cunoscută mai întâi ca locul în care a trăit Abraham, personalitate venerată în iudaism, creştinism şi islam.

„Înainte de începerea săpăturilor de la Karahantepe şi din celelalte situri, regiunea atrăgea mai ales grupuri de turişti religioşi”, a dezvăluit ghidul turistic Yakup Bedlek.

„Însă odată cu descoperirea noilor situri arheologice, regiunea atrage de acum un public turistic mai diversificat”, a concluzionat el.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...