O echipă internaţională de astronomi coordonată de cercetători din Australia a identificat o planetă de mărimea Pământului, considerată „potenţial locuibilă”, aflată la aproximativ 150 de ani-lumină de Terra, relatează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Planeta, denumită HD 137010 b, orbitează o stea asemănătoare Soarelui şi este cu circa 6% mai mare decât Pământul, potrivit unui studiu publicat marţi în revista Astrophysical Journal Letters de o echipă condusă de Universitatea Southern Queensland (UniSQ).
„Locul în care Pământul întâlneşte Marte”
Cercetătorii descriu acest corp ceresc drept „locul în care Pământul întâlneşte Marte”, o comparaţie care face trimitere atât la dimensiunea apropiată de cea a Terrei, cât şi la distanţa faţă de steaua sa, comparabilă cu orbita lui Marte în jurul Soarelui. Studiul a fost realizat în colaborare cu Universitatea Harvard şi Universitatea Oxford.
HD 137010 b este catalogată, deocamdată, drept „planetă candidată”, întrucât este necesară cel puţin o observaţie suplimentară pentru confirmarea definitivă a statutului său de planetă.
Chelsea Huang, cercetătoare la UniSQ şi coautoare a studiului, a declarat că descoperirea este „cu adevărat interesantă”. „De la identificarea primei exoplanete, în urmă cu trei decenii, astronomii au căutat constant o planetă asemănătoare Pământului”, a spus ea, citată de ABC News.
O probabilitate de aproximativ 50% ca planeta să fie locuibilă
Autorul principal al cercetării, Alex Venner, estimează că există o probabilitate de aproximativ 50% ca planeta să fie locuibilă. „Zona locuibilă este definită ca regiunea din jurul unei stele în care apa ar putea exista în stare lichidă”, a explicat el, precizând că HD 137010 b se află chiar la limita acestei zone.
Posibilitatea existenţei apei lichide depinde însă de compoziţia şi densitatea atmosferei planetei. Potrivit cercetătorilor, tehnologia actuală nu permite stabilirea acestor detalii, fiind necesare instrumente de nouă generaţie pentru a determina masa şi caracteristicile exacte ale planetei.
Un alt scenariu luat în calcul este acela al unei lumi îngheţate, cu temperaturi care ar putea coborî până la minus 70 de grade Celsius, caz în care planeta ar fi nelocuită.
Un caz unic
Descoperirea a fost posibilă datorită unui grup online de pasionaţi de astronomie, Planet Hunters, un proiect de ştiinţă cetăţenească coordonat de Universitatea Oxford, din care a făcut parte şi Alex Venner. După ani de calcule şi analize, cercetările sale au atras atenţia NASA.
„Este un obiect extrem de rar, având în vedere cât de puţine planete candidate au parametri fizici similari”, a subliniat Venner.
Pentru confirmarea definitivă a planetei este necesară observarea unui nou tranzit. Dacă acest lucru se va realiza, HD 137010 b ar putea deveni singura planetă stâncoasă cunoscută aflată în zona locuibilă a unei stele similare Soarelui.
Jessie Christiansen, cercetătoare la Institutul de Ştiinţă Exoplanetară al NASA, a descris descoperirea drept „extrem de tentantă, dar aproape frustrantă”, întrucât analiza se bazează pe un singur tranzit. „Standardul de aur este reprezentat de trei tranzituri”, a precizat ea.
„Exact tipul de planetă pe care toată lumea speră să o găsească”
Chiar şi aşa, existenţa unui al doilea tranzit ar transforma HD 137010 b într-un caz unic, a adăugat cercetătoarea.
Profesorul Jonti Horner, de la UniSQ, a îndemnat însă la prudenţă în utilizarea termenului „potenţial locuibil”. „Dacă am privi sistemul solar de la distanţă, am considera Venus, Pământul şi Marte drept planete potenţial locuibile, însă doar una dintre ele este cu adevărat aşa”, a explicat el. Potrivit lui Horner, descoperirea reprezintă „o privire tentantă asupra a ceea ce mai avem încă de descoperit”, HD 137010 b fiind „exact tipul de planetă pe care toată lumea speră să o găsească”.