Pentru mulți dintre noi, găurile negre par cele mai înfiorătoare obiecte din Univers, niște capcane gravitaționale care trag înăuntru orice le trece prin preajmă, fie că e lumină, materie sau chiar spațiu-timp. Dar, contrar mitului consacrat, găurile negre nu aspiră obiectele în jurul lor. Gravitația nu funcționează ca o forță de absorbție, iar găurile negre nu se comportă fundamental diferit de alte obiecte masive, precum stelele sau planetele.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Găurile negre nu absorb nimic. Ele exercită pur și simplu o atracție gravitațională, exact cum face și Pământul. Doar că o fac cu o intensitate uriașă, dintr-o regiune extrem de compactă”, subliniază Dr. Ethan Siegel, astrofizician în cadrul Colegiului Lewis&Clarke din Portland, SUA, citat de BigThink.
Ce este, de fapt, o gaură neagră?
O gaură neagră apare atunci când o cantitate imensă de masă este comprimată într-un volum foarte mic, explică specialistul american. Acest lucru se poate întâmpla în mai multe moduri.
Fie atunci când o stea masivă moare într-o supernovă, iar nucleul său colapsează. Fie când două stele neutronice se ciocnesc și fuzionează, depășind o limită de masă critică (~2,5 mase solare). Fie, finalmente, când o cantitate colosală de gaz rece și dens colapsează direct, fără explozie, formând o gaură neagră supermasivă.
Odată ce densitatea devine suficient de mare, se formează așa-numitul orizont al evenimentelor, o limită invizibilă dincolo de care nici măcar lumina nu mai poate scăpa. În interiorul acestei limite, materia și energia cad inevitabil în ceea ce fizicienii numesc singularitate, un punct în care legile cunoscute ale fizicii își pierd sensul.
Atracție gravitațională, nu „aspirație”
Chiar dacă gravitația unei găuri negre este extrem de intensă, ea nu acționează prin „absorție”. Dacă Soarele ar fi înlocuit brusc cu o gaură neagră de aceeași masă, Pământul și-ar continua orbita aproape la fel, doar că s-ar întuneca pentru totdeauna.
„Este o concepție greșită foarte răspândită, aceea că o gaură neagră trage materia ca o pâlnie sau un vortex. Dar gravitația acționează conform acelorași legi pentru toate obiectele: este o atracție care scade cu pătratul distanței, nu un vid care trage activ”, afirmă Siegel.
Așadar, dacă un obiect se află în apropierea unei găuri negre, el poate orbita în jurul ei, la fel cum Luna orbitează Pământul, atâta timp cât nu trece dincolo de orizontul evenimentelor.
Teroarea vine din forțele mareice
Totuși, pe măsură ce te apropii de o gaură neagră, lucrurile devin periculoase dintr-un alt motiv, forțele mareice. Acestea sunt diferențele de atracție gravitațională între diferite părți ale corpului tău, de exemplu, între cap și picioare. Într-un câmp gravitațional extrem de abrupt, cum e cel al unei găuri negre, aceste diferențe devin letale.
Rezultatul? Efectul denumit poetic „spaghetificare”. Mai exact, corpul tău ar fi întins într-o formă lungă și subțire, ca o fidea cosmică, înainte să fie complet dezintegrat.
„Este ușor de înțeles de ce unii își imaginează că sunt trași spre o gaură neagră. Dar ceea ce simți nu este o forță de aspirație, ci diferențe extreme de gravitație, care te smulg în bucăți”, explică astrofizicianul american.
Găurile negre nu sunt un fel de monștri galactici
Imaginea găurii negre ca o entitate activă care caută să devoreze Universul este pură ficțiune. Ele nu vânează, nu aleargă după materie și nici nu trag obiecte spre ele în mod misterios. Ele pur și simplu există, iar dacă ceva le cade în plasă, dacă trece de orizontul evenimentelor, este pierdut definitiv.
În realitate, găurile negre sunt remarcabile tocmai pentru ceea ce ne pot învăța, despre gravitație extremă, despre limitele fizicii și despre structura spațiu-timpului însuși.
În concluzie, mitul conform căruia găurile negre absorb materia asemenea unui uriaș aspirator cosmic este exact… un mit. Gravitația nu funcționează ca un tub de aspirator, iar Universul, oricât de ciudat ar fi, respectă regulile fizicii mai strict decât ne place uneori să credem.
