India a reușit andocarea a doi sateliți mici pe orbită, devenind a patra țară, după SUA, Rusia și China, cu o astfel de performanță tehnică

Agenția spațială indiană a anunțat joi că a reușit să andocheze doi sateliți mici pe orbită, un succes considerat „istoric” și crucial pentru planurile sale privind o misiune lunară și o stație spațială, notează AFP.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

„Andocare reușită a celor două nave spațiale! Un moment istoric”, sa scris Organizația indiană de cercetare spațială (ISRO) într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Cu acest succes, India a devenit a patra țară din lume care reușește să efectueze o operațiune de andocare pe orbită, o performanță tehnică realizată anterior doar de Rusia, Statele Unite și China.

Cele două mici nave, fiecare cântărind 220 kg, au fost lansate în spațiu la 30 decembrie de o rachetă indiană PSLV-60 de la rampa de lansare Sriharikota de pe coasta de est a Indiei.

Amânată din motive tehnice, manevra a început pe 12 ianuarie, când cei doi sateliți zburau cu peste 28 000 km/h la 470 km altitudine.

Scopul misiunii SpaDeX a fost de a „dezvolta și testa tehnologia necesară pentru întâlnirea, andocarea și dezandocarea a două nave spațiale mici”, a declarat ISRO.
Această tehnologie ar trebui să fie utilizată de agenția spațială indiană pentru misiunea Chandrayaan-4, programată pentru 2028, care ar trebui să aducă pe Pământ mostre lunare.

India a demarat un program ambițios de explorare spațială care i-a permis să egaleze sau chiar să depășească realizările altor mari puteri, la costuri considerabil mai mici.
În 2023, cea mai populată țară din lume a reușit să aterizeze o navă spațială pe Lună, pentru prima dată aproape de polul sudic al acesteia.

India plănuiește un prim zbor orbital cu echipaj uman în 2025 și punerea în funcțiune a unei stații spațiale în 2034, înainte de o misiune umană pe Lună pe care premierul ultranaționalist hindus Narendra Modi a anunțat-o pentru 2040.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...