O misiune spațială inedită, care combina un zbor memorial cu un experiment științific dedicat viitorului agriculturii pe Marte, s-a încheiat cu prăbușirea capsulei Nyx în Oceanul Pacific. Aceasta transporta cenușa și ADN-ul a 166 de persoane decedate, la inițiativa companiei americane Celestis, specializată în zboruri funerare în spațiu, anunță Gizmodo.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Capsula, produsă de startupul german The Exploration Company, fusese lansată cu o zi înainte la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9, în cadrul misiunii Transporter-14. A fost primul zbor operațional pentru Nyx, care avea la bord circa 300 kg de încărcătură, de la mostre biologice la simboluri culturale și semințe de cannabis, oferite de proiectul Martian Grow.
Sistemul de parașute al capsulei a eșuat
Deși lansarea și zborul orbital au fost declarate reușite, sistemul de parașute al capsulei a eșuat în timpul reintrării în atmosferă. „Din cauza acestui eveniment neașteptat, credem că nu vom putea recupera sau returna capsulele de zbor”, a anunțat Celestis. Compania a precizat că va contacta individual familiile implicate și că regretă profund pierderea personală suferită de acestea.
Într-un comunicat separat, The Exploration Company a descris misiunea drept un „succes parțial”, menționând că Nyx a reușit să-și alimenteze încărcăturile în orbită, să se stabilizeze după separarea de rachetă, să reintegreze atmosfera Pământului și chiar să restabilească legătura de comunicații pentru scurt timp. Totuși, contactul s-a pierdut cu câteva minute înainte de impactul cu oceanul.
Pentru Celestis, nu este primul incident de acest tip
Pe lângă conținutul memorial, capsula transporta și semințe de cannabis trimise de Martian Grow, un proiect open-source care studiază adaptabilitatea plantei în condiții extreme. Scopul pe termen lung, cultivarea acesteia pe Marte. Cannabisul, laolaltă cu restul încărcăturii, s-a pierdut odată cu prăbușirea.
Pentru Celestis, nu este primul incident de acest tip. În mai 2023, o altă misiune care transporta rămășițele unui astronaut NASA a explodat la scurt timp după lansare în New Mexico, împreună cu mai multe experimente studențești.
În ciuda eșecului, The Exploration Company consideră că misiunea a bifat câteva etape tehnologice importante. Compania plănuiește ca în 2028 să trimită o versiune îmbunătățită a capsulei Nyx la Stația Spațială Internațională, cu sprijinul Agenției Spațiale Europene. Între timp, sunt luate în calcul testări suplimentare la sol.
Până atunci, însă, cei peste 160 de „pelerini spațiali” își dorm somnul de veci într-un mod neobișnuit, lansați în spațiu, orbitând Pământul și scufundați în tăcerea adâncurilor oceanice.