CNA anunță că a emis 20 de ordine de eliminare a materialelor cu conținut ilegal de pe platformele TikTok, YouTube, Facebook, Instagram și X

Sursa foto: Profimedia Images

Consiliul Național al Audiovizualului a emis, în perioada 15 – 21 martie, un număr de 20 de ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal în mediul online, publicate pe platformele TikTok (zece), YouTube (trei), Facebook/Instagram (șase) și X (unul), însoțite de solicitări pentru o eventuală închidere a unor conturi, transmite Agerpres.

„Deciziile CNA urmăresc eliminarea conținutului ilegal raportat, inclusiv redistribuirile și replicările conținutului în cauză. De asemenea, ulterior ordinului, platforma are obligația de a nu mai permite reîncărcarea aceluiași conținut ilegal”, se arată într-un comunicat al CNA, transmis vineri Agerpres.

Potrivit sursei citate, impactul total al deciziilor CNA aferent conținutului dat spre eliminare (la data monitorizării) a fost de 484.534 de urmăritori și 11.218.491 aprecieri.

Deciziile de eliminare au vizat, printre altele, materiale cu mesaje explicite de îndemnuri la violență la adresa membrilor BEC, dezinformări, incitări la violență, conținut rasist, antisemit sau xenofob, încălcarea dreptului la propria imagine, prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, nazist și comunist.

Deciziile privind ordinele de eliminare pentru conținut ilegal din online sunt publicate pe site-ul www.cna.ro.

„Încurajăm publicul să se adreseze CNA și să sesizeze conținutul ilegal din online, prin simpla completare a formularului de petiții de pe site-ul instituției. Considerăm că este la fel de util să fie consultat „Ghidul pentru combaterea conținutului ilegal din online”, care poate fi descărcat de pe site-ul CNA”, precizează Consiliul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...