Ceasuri inteligente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, descoperite în Portul Constanţa / Produsele sosiseră din China şi erau destinate unei firme din România

smartwatch
Sursa foto: Ailike Creative / Panthermedia / Profimedia

Poliţiştii de frontieră au descoperit, în Portul Constanţa, ceasuri inteligente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 1,5 milioane de lei. Acestea se aflau într-un container sosit din China şi destinat unei firme din România, transmite News.ro.

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că o echipă formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a controlat un container încărcat cu bunuri, care a sosit din China în Portul Constanţa şi care avea ca destinaţie o societate comercială din România.

”În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 600 ceasuri tip smartwatch, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. Bunurile, cu o valoare totală de aproximativ 1.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...