Samsung lansează tehnologia Micro RGB pentru televizoare / LED-uri de sub 100 de micrometri dimensiune, pe un ecran de 115 inch

Televizor Samsung dotat cu ecranul Micro RGB
Sursa foto: Samsung

Samsung a lansat Micro RGB, primul display de afișaj din lume care dispune de o iluminare de fundal LED RGB la micro-scară, pe un ecran de 115 inch diagonală. Într-un comunicat de presă transmis către TechRider.ro, compania anunță că acest ecran „stabilește un nou punct de referință pentru acuratețea culorilor, contrast și vizionare captivantă” în zona televizoarelor ultra-premium.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Noul panou, alimentat de inteligența artificială

Noua tehnologie Samsung dispune de micro LED-uri roșii, verzi și albastre controlate individual, fiecare având o dimensiune mai mică de 100µm. Spre deosebire de retroiluminarea convențională, arhitectura permite controlul de precizie asupra fiecărui LED RGB roșu, verde și albastru.

Televizor Samsung dotat cu ecranul Micro RGB
Sursa foto: Samsung

Taeyong Son, vicepreședinte executiv și șef al echipei de cercetare care a dezvoltat tehnologia Samsung, spune că noua tehnologie Micro RGB „(ridică) ștacheta în ceea ce privește acuratețea culorilor și contrastul în afișajele pentru consumatori”. Totodată, prin această lansare, Samsung stabilește „standardul pe piața televizoarelor de dimensiuni mari și ultra-premium”.

Micro RGB este alimentat de motorul Micro RGB AI de la Samsung, care utilizează procesarea AI pentru a optimiza complet atât imaginea, cât și sunetul. Această tehnologie avansată analizează fiecare cadru în timp real și optimizează automat ieșirea culorilor pentru o imagine mai realistă și mai captivantă.

Televizor Samsung dotat cu ecranul Micro RGB
Sursa foto: Samsung

Cu ajutorul acestui motor AI, Micro RGB Color Booster Pro recunoaște scenele cu tonuri de culoare terne și îmbunătățește în mod inteligent culorile întregului conținut pentru o experiență de vizionare mai vie și mai captivantă. În plus, Micro RGB de la Samsung dispune de Micro RGB Precision Color, care garantează redarea culorilor exact așa cum au fost create, pentru acuratețe și nuanțe intense.

Multiple tehnologii pe noul panou Micro RGB

Samsung a implementat multiple tehnologii pe cel mai nou panou al său. Una dintre ele este Glare Free, care ajută noul ecran să minimizeze reflexiile, chiar și în condiții de iluminare puternică. Acest ecran este securizat de Samsung Knox, soluția de securitate „lider în industrie”, și de programul Samsung de actualizare gratuită a sistemului de operare Tizen OS pe o perioadă de 7 ani, care asigură îmbunătățiri software continue și asistență pe termen lung.

După debutul său în Coreea, Micro RGB de la Samsung urmează să fie lansat în SUA, cu planuri pentru o lansare globală cu o varietate de dimensiuni pentru a satisface nevoile clienților.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...