Ericsson şi Vodafone au anunţat un parteneriat pe cinci ani pentru modernizarea infrastructurii reţelei companiei de telefonie mobilă, folosind soluţiile programabile de reţea oferite de Ericsson în mai multe pieţe cheie, relatează Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat, Ericsson va deveni singurul furnizor RAN (reţea de acces radio) al Vodafone în Irlanda, Ţările de Jos şi Portugalia, menţinând totodată rolul de partener major în Germania, România şi Egipt.
Modernizarea infrastructurii RAN şi a sistemelor de management ale reţelei Vodafone va pune bazele unei implementări extinse a tehnologiei 5G Standalone, permiţând operatorului să ofere soluţii de conectivitate diferenţiate, cu performanţă garantată pentru clienţii individuali şi companiile partenere.
În cadrul parteneriatului, Vodafone va implementa echipamente de ultimă generaţie Ericsson, inclusiv antene Massive MIMO compatibile cu Open RAN, soluţii RAN Compute şi funcţionalităţi software 5G Advanced, integrate pe scară largă în reţelele sale din aceste pieţe.
Acordul paneuropean include şi introducerea platformei Ericsson Intelligent Automation Platform, împreună cu o serie de aplicaţii bazate pe AI (rApps), care vor fi implementate treptat în diferite ţări pentru optimizarea automată a reţelei RAN, creşterea eficienţei energetice şi gestionarea unei reţele multi-vendor.
„Acest parteneriat strategic cu Ericsson marchează un pas important în evoluţia reţelei noastre. Prin modernizarea infrastructurii cu echipamente de ultimă generaţie şi adoptarea funcţiilor avansate 5G, transformăm reţeaua Vodafone pentru a oferi cea mai bună experienţă utilizatorilor şi o eficienţă ridicată, folosind automatizarea şi agenţii AI pentru a răspunde cererii în timp real. Totodată, punem bazele valorificării noilor oportunităţi de pe piaţa API-urilor de reţea prin Aduna, joint venture-ul nostru. Această combinaţie puternică ne va permite să deschidem reţeaua dezvoltatorilor, stimulând inovaţia în aplicaţii şi servicii şi consolidând poziţia Vodafone ca lider în domeniul tehnologiei şi inovaţiei de reţea”, a declarat Alberto Ripepi, chief Network officer al Vodafone Group, citat în comunicat.
Acest parteneriat, centrat pe inteligenţă artificială şi evoluţia reţelelor, va ridica infrastructura Vodafone la standarde mondiale, făcând primii paşi către reţele autonome şi asigurând o infrastructură pregătită pentru cerinţele tehnologice din viitor.
„Suntem mândri să extindem parteneriatul nostru de lungă durată cu Vodafone prin acest parteneriat strategic. Această colaborare reflectă viziunea noastră privind reţelele programabile de înaltă performanţă, oferind Vodafone o bază solidă pentru livrarea unor experienţe de conectivitate personalizate. Prin soluţiile noastre inovatoare, bazate pe performanţă, pentru clienţii individuali şi companii, deschidem noi oportunităţi de monetizare şi impulsionăm următorul val de inovaţie în telecomunicaţii”, a spus, la rândul său, Patrick Johansson, senior vice president şi head of Market Area Europe, în Orientul Mijlociu şi Africa la Ericsson.
Vodafone va îmbunătăţi şi mai mult infrastructura sa de reţea prin integrarea soluţiilor software Ericsson 5G Advanced, care utilizează inteligenţă artificială (AI) şi machine learning (ML) pentru gestionarea inteligentă a reţelei. Astfel, reţelele Vodafone vor putea să se auto-optimizeze şi să gestioneze dinamic resursele în funcţie de cererea în timp real, îmbunătăţind performanţa şi disponibilitatea atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale, reducând în acelaşi timp consumul de energie, costurile operaţionale şi impactul asupra mediului.
Prin adoptarea arhitecturilor de reţea programabile şi performante, acest parteneriat impulsionează ritmul inovaţiei şi dezvoltarea de noi cazuri de utilizare în pieţele Vodafone.
VodafoneThree a semnat în luna septembrie un parteneriat pe opt ani, în valoare de 12,5 miliarde SEK, cu Ericsson, pentru a susţine majoritatea reţelei sale mobile de nouă generaţie. Pe lângă obţinerea statutului de unic furnizor al reţelei de bază la nivel naţional în Marea Britanie, soluţiile hardware şi software din portofoliul Ericsson Radio System vor alimenta o mare parte din reţeaua radio extinsă a VodafoneThree, sprijinind obiectivul companiei de a asigura acoperire 5G Standalone (SA) pentru 99,95% din populaţia Regatului Unit până în 2034.
Reţelele de înaltă performanţă ale Ericsson asigură conectivitate pentru miliarde de oameni în fiecare zi. De aproape 150 de ani, compania este un pionier în dezvoltarea tehnologiilor de comunicaţii. Ericsson oferă soluţii de comunicaţii mobile şi conectivitate dedicate operatorilor de servicii şi mediului de afaceri.