O tehnologie inspirată din filmele science-fiction, în special din franciza Star Trek, este extrem de aproape de a deveni realitate, anunță LiveScience.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Noua tehnologie, denumită rază tractoare electrostatică, nu ar „aspira” obiecte printr-un câmp de forță, așa cum se întâmplă în „Star Wars” sau „Star Trek”, ci ar folosi atracția electrostatică pentru a deplasa controlat sateliți scoși din uz. Scopul este mutarea acestora pe orbite sigure, departe de zonele intens circulate, ceea ce ar reduce riscul coliziunilor în spațiu.
Miza este una majoră
Odată cu explozia industriei spațiale comerciale, numărul sateliților aflați pe orbită este așteptat să crească accelerat. Mulți dintre aceștia vor deveni, în timp, nefuncționali, ceea ce va transforma spațiul din jurul Pământului într-un adevărat câmp de resturi orbitale. Aceste deșeuri pot lovi alte nave spațiale, pot reintra necontrolat în atmosferă, pot polua mediul cu metale și pot afecta observațiile astronomice.
Experții avertizează că, în lipsa unor soluții eficiente, problema deșeurilor spațiale ar putea stopa dezvoltarea explorării spațiale în următoarele decenii, dacă nu chiar secole.
Cum funcționează sistemul
Conceptul, dezvoltat de cercetători de la Universitatea din Colorado, presupune utilizarea unei nave-serviciu dotate cu un tun de electroni, care încarcă electric un satelit nefuncțional. Atracția electrostatică rezultată între cele două obiecte permite navei-serviciu să „tracteze” satelitul de la o distanță de 20-30 de metri, fără a-l atinge.
Odată stabilită legătura electrostatică, satelitul poate fi mutat treptat pe o orbită prestabilită, unde nu mai interferează cu traficul spațial. Procesul este lent și poate dura mai multe săptămâni pentru un singur obiect, dar este considerat mai sigur decât metodele care presupun contact direct.
Avantaje și limitări
Principalul avantaj al razei tractoare electrostatice este eliminarea riscurilor asociate andocării sau capturării fizice a unor sateliți mari și instabili. Alte metode propuse, precum harpoanele sau plasele orbitale, pot deteriora obiectele și pot genera fragmente suplimentare.
În același timp, tehnologia are limite clare. Sistemul este prea lent pentru a curăța resturi mici și nu ar putea, de unul singur, să țină pasul cu ritmul în care sateliții ies din funcțiune. Costurile reprezintă un alt obstacol. Cercetătorii nu au oferit o analiză completă, însă estimează că dezvoltarea și lansarea unui astfel de sistem ar necesita investiții de ordinul zecilor de milioane de dolari.
Echipa de cercetare lucrează în prezent la teste de laborator și încearcă să obțină finanțare pentru o misiune demonstrativă în spațiu. Dacă proiectul va avansa conform estimărilor, un prototip funcțional ar putea deveni operațional în aproximativ zece ani.
