UPDATE
Primăria Capitalei susține că sancționarea călătorilor fără titlu de călătorie este posibilă și în cazul posesorilor de cărți de identitate electronice. Printr-o postare pe pagina oficială de Facebook, Primăria Municipiului București arată că echipele de control ale STB acționează împreună cu Poliția Locală, care poate verifica rapid CNP-ul în sistem și poate obține datele de domiciliu necesare întocmirii procesului-verbal. Potrivit autorităților, controalele au loc zilnic, iar amenzile se aplică în condiții normale.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Introducerea noilor cărți de identitate electronice a generat o problemă practică în transportul public din București, unde sistemele de control ale Societății de Transport București (STB) nu sunt încă adaptate pentru acest tip de documente.
În lipsa unor cititoare de cip, controlorii întâmpină dificultăți în aplicarea sancțiunilor pentru călătorii prinși fără titlu de călătorie.
Situația apare în special în cazurile în care pasagerii refuză plata suprataxei și solicită întocmirea unui proces-verbal de contravenție. Noile buletine electronice nu mai afișează adresa de domiciliu în format tipărit, informație obligatorie pentru completarea amenzii. Fără posibilitatea de a accesa datele stocate în cipul documentului, controlorii nu pot finaliza procedura de sancționare, potrivit Digi24, citat de Mediafax.
Datele furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor arată că peste 125.000 de locuitori ai Capitalei dețin deja cărți de identitate electronice. În absența infrastructurii tehnice necesare, aceștia nu pot fi amendați în prezent dacă sunt surprinși circulând fără bilet sau abonament, în condițiile descrise.
Reprezentanții STB confirmă existența acestei limitări și susțin că situația este una temporară. Compania a anunțat că, în perioada următoare, personalul de control va fi dotat cu echipamente capabile să citească datele din noile documente de identitate electronice.
Potrivit STB, implementarea acestor soluții tehnice ar urma să permită reluarea aplicării sancțiunilor în condiții normale și să elimine discrepanțele apărute odată cu introducerea noilor acte de identitate.