Fără proba teoretică pentru anumite categorii de permis: legea a fost publicată în Monitorul Oficial

examen teoretic-carnet conducere
Sursa foto: Wirestock | Dreamstime.com

Legea pentru simplificarea și eficientizarea procedurii de obținere a permisului de conducere a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, anunță Mediafax.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Modificările aduse OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au fost inițiate de deputatul USR Cezar Drăgoescu. Conform inițiatorului, modificările introduc excepții clare de la susținerea probei teoretice („sala”) acolo unde experiența practică demonstrează deja competența șoferului.

Legea prevede, pe de o parte, trecerea de la categoria A1 la A2 sau A fără susținerea probei teoretice în următoarele condiții:

-pentru obținerea categoriei A2 este necesară o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete categoria A1;

-pentru obținerea categoriei A este necesară o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete categoria A2.

Pe de altă parte, trecerea de la categoria B1 la categoria B fără proba teoretică va fi aplicabilă persoanelor care au obținut permisul B1 la 16 sau 17 ani și care au o experiență de minimum 1 an în conducerea unui autovehicul din categoria B1.

De asemenea, există mai multe facilități.

„Facilități suplimentare pentru deținătorii permisului categoria B: persoanele care dețin permis categoria B la data intrării în vigoare a legii și care absolvă cursurile teoretice și practice pentru categoria A pot obține permis A sau A2 fără susținerea probei teoretice, fiind necesară doar promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții legale. Legea elimină procedurile redundante, reduce costurile și timpul pentru viitorii șoferi, recunoaște experiența reală de conducere ca element esențial de evaluare și menține, în același timp, standardele de siguranță rutieră, toate celelalte condiţii prevăzute în legea actuală rămânând aplicabile”, a declarat Cezar Drăgoescu.

Noua lege va reduce birocrația și va normaliza relației dintre stat și cetățean, a precizat deputatul.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...