Explozia din cartierul Rahova, care a distrus mai multe apartamente și a avariat grav structura unui bloc vechi, readuce în atenție o problemă majoră, adesea trecută cu vederea. Cât de sigure sunt blocurile construite în perioada 1960–1980, realizate din panouri prefabricate de beton, atunci când într-un apartament se acumulează gaz și o scânteie declanșează o deflagrație? Chiar dacă, în acest caz, nu a urmat un incendiu, forța undei de șoc a fost suficientă pentru a deteriora masiv mai multe etaje, și să provoace evacuarea locatarilor și necesitatea unei evaluări detaliate a clădirii.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Blocurile vechi reacționează diferit față de cele moderne, turnate monolit. Rezistența lor nu provine din masa compactă a betonului, ci din legăturile dintre panourile prefabricate. În aceste structuri, fiecare îmbinare, fiecare sudură sau plăcuță metalică are un rol vital. Dacă acestea cedează, echilibrul întregii clădiri poate fi afectat, chiar dacă pereții înșiși sunt groși și masivi, se arată într-un studiu de specialitate publicat recent în Journal of Loss Prevention in the Process Industries.
Cum se formează amestecul exploziv și ce declanșează deflagrația
Gazul metan folosit în apartamente este, în mod normal, inofensiv atâta timp cât instalația funcționează corect și există ventilație. Pericolul apare atunci când gazul se acumulează într-o încăpere într-o proporție suficientă pentru a forma un amestec inflamabil cu aerul.
Limita inferioară de explozivitate a metanului este de aproximativ 5% în volum, iar limita superioară este de 15%. Practic, dacă într-o cameră de 20 de metri cubi se acumulează aproximativ un metru cub de gaz, spațiul devine un adevărat butoi cu pulbere.
Orice sursă de aprindere, o scânteie electrică, aprinderea aragazului sau un contact imperfect, poate declanșa reacția. Într-o fracțiune de secundă, moleculele de gaz se combină cu oxigenul din aer, și eliberând o cantitate imensă de energie sub formă de căldură și presiune.
Unda de șoc: un ciocan invizibil
Ceea ce numim explozie este, de fapt, o undă de presiune care se propagă cu viteză mare. Într-un spațiu închis, ea lovește pereții, tavanul și podeaua. În câteva milisecunde, presiunea interioară poate crește de zeci de ori față de cea atmosferică, iar aerul se comportă ca un ciocan de aer comprimat.
Literatura de specialitate explică faptul că unda de șoc se propagă radial, din punctul de aprindere, iar forța ei scade proporțional cu distanța. Totuși, într-un spațiu mic, efectul de reflexie amplifică presiunea locală, astfel încât pereții interiori sau ferestrele pot fi aruncați în exterior.
Blocurile din panouri prefabricate sunt deosebit de vulnerabile. Panourile de beton sunt grele, dar legăturile dintre ele, realizate adesea cu plăcuțe metalice și suduri vechi de zeci de ani, pot ceda brusc. Când o astfel de îmbinare se rupe, întregul echilibru al clădirii se modifică, iar riscul de colaps progresiv devine real.
De ce nu urmează întotdeauna un incendiu
Mulți se întreabă de ce, în cazuri precum cel din Rahova, explozia nu este urmată de foc. Explicația este simplă. Dacă amestecul de gaz și aer este aproape perfect, tot gazul se consumă instantaneu în momentul exploziei, iar oxigenul din încăpere se epuizează. Astfel, nu mai rămâne combustibil pentru a întreține arderea.
În schimb, scurgerile lente de gaz, cu acumulări neuniforme, pot provoca ardere incompletă și incendiu. În Rahova, deflagrația a fost de tip „complet”, energia eliberându-se instantaneu sub formă de undă de șoc.
Tipurile de avarii în blocurile vechi
În momentul exploziei, pereții interiori subțiri se comportă ca membrane. Se deformează și se pot desprinde de la îmbinări. În blocurile vechi, pereții portanți principali sunt groși, dar legăturile dintre ei și plăcile de planșeu sunt vulnerabile.
Studiile de inginerie structurală identifică trei tipuri de avarii: prima, locală, limitată la o cameră; a doua, extinsă, la un apartament întreg, cu cedarea legăturilor dintre panouri și risc de colaps progresiv; și a treia, cea mai gravă, produsă de exploziile în subsoluri sau spații închise, care pot duce la prăbușiri masive.
Colapsul progresiv: cum se propagă prăbușirea
Când un perete sau o legătură dintre panouri cedează, sarcina acelui element trebuie preluată de alte părți ale clădirii. Dacă acestea nu sunt dimensionate să suporte efortul suplimentar, prăbușirea se propagă precum piesele unui domino. Blocurile prefabricate pot fi protejate dacă au pereți portanți distribuiți echilibrat, capabili să deviaze forțele și să le redistribuie. În lipsa unei astfel de geometrii, o deflagrație puternică într-un apartament poate amenința întreaga clădire.
Explozia și pagubele exterioare: de ce un liceu poate fi mai afectat decât apartamentele din jur
Cazul Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în apropiere, explică de ce unele clădiri aparent mai îndepărtate sunt afectate vizibil, în timp ce apartamentele din spatele blocului rămân relativ intacte. Ferestrele și elementele ușoare sunt fragile comparativ cu betonul masiv și cedează la presiuni mult mai mici.
Dacă fațada liceului se află direct în linia de suflu, geamurile se sparg, mobilierul se răstoarnă și tencuiala cade, fără ca structura portanta să fie afectată. Reflexiile și canalizarea undei de șoc între clădiri pot amplifica daunele în anumite zone, iar diferențele de înălțime sau nivelul etajului influențează modul în care energia se distribuie.
Materialele și modul de ancorare contează
Unele fațade au elemente ușoare prinse în balamale sau geamuri mari în rame flexibile, care cedează ușor. Betonul armat și elementele bine fixate opun rezistență mult mai mare. Studiile arată că geamurile sunt cele mai vulnerabile puncte la o explozie, iar fisurarea lor afectează mai mult oamenii din interior decât degradarea betonului.
Pagubele „selective” sunt normale din punct de vedere fizic: clădirile sunt lovite la slăbiciunile lor, iar aceste slăbiciuni diferă în funcție de tipul construcției și de materialele folosite.
Prevenția: întreținerea face diferența
Întreținerea instalațiilor de gaz și verificarea periodică a etanșeității sunt esențiale. În blocurile vechi, conductele au trecut prin decenii de modificări, iar o fisură minoră poate permite acumularea de gaz. Ventilația corectă a bucătăriilor și spațiilor cu centrală este vitală, iar îmbunătățirea stării tehnice a îmbinărilor și armăturilor poate preveni cedări grave. Intervențiile trebuie realizate de echipe specializate, nu prin reparații de suprafață.
O lecție despre fragilitatea invizibilă
Cazul Rahova arată că o clădire poate părea solidă, dar ascunde vulnerabilități invizibile. Betonul masiv inspiră siguranță, însă adevărata rezistență depinde de detalii: suduri, plăcuțe de legătură, ancore și modul în care forțele sunt preluate de întreaga structură. Explozia unui apartament nu ar trebui să ducă la prăbușirea unui bloc, dar vârsta construcțiilor, lipsa întreținerii și micile compromisuri tehnice pot transforma o deflagrație într-un eveniment periculos.
În lipsa unui incendiu, poate părea că „a fost doar o bubuitură”, dar fizica unei explozii spune altceva. Unda de șoc a fisurat îmbinări, a dezechilibrat forțele și poate provoca efecte invizibile, dar mai periculoase decât flăcările.
Evaluarea structurală completă după un astfel de eveniment nu este opțională, ci vitală pentru siguranța locatarilor. Supraviețuirea unui bloc la o explozie nu ține de noroc, ci de atenția la detalii invizibile și de întreținerea constantă.
