Capsula spațială Soiuz MS-27 a fost lansată cu succes în această dimineață, la ora 08:47 (ora Moscovei), de la Cosmodromul Baikonur, în ceea ce se dorește a fi o nouă etapă în cooperarea internațională de pe Stația Spațială Internațională (ISS), se arată pe site-ul NASA și pe portalul rusesc RussianSpaceWeb, site independent dedicat programului spațial rus.
Roskosmos a anunțat că astronautul NASA, Jonathan Kim, se află la bordul Soiuz MS-27, alături de cosmonauții ruși Sergei Rizhikov și Aleksei Zubrițki.
Astronautul american zboară în cadrul unui acord de schimb care, de asemenea, a permis cosmonautului rus Kirill Peskov să fie inclus în echipajul NASA Commercial Crew 10, programat pentru lansare la bordul unei nave Crew Dragon în februarie 2025. Cosmonauții ruși Sergei Kud-Șercikov și Sergei Mikaev, împreună cu astronautul NASA Christopher Williams, au fost desemnați ca echipaj de rezervă.
Lansarea Soiuz MS-27 fusese inițial planificată pentru 20 martie 2025, dar până la sfârșitul lunii noiembrie 2024, a fost reprogramată pentru 16 martie 2025. Ulterior, înainte de sfârșitul anului 2024, misiunea a fost mutată la 8 aprilie 2025.
Pregătirile de lansare
Conform Agenției Spațiale Ruse, Roscosmos, Capsula Soiuz MS-27 a sosit la Baikonur la începutul lunii decembrie 2024, iar pregătirile tehnice au început în ianuarie 2025. Etapele rachetei Soyuz-2.1a au fost integrate până la sfârșitul lunii ianuarie, iar pe 4 martie au fost încheiate testele de presurizare în vid.
Ulterior, au fost efectuate verificări complexe asupra sistemelor de propulsie, control de zbor, calculatoare de bord, sistemelor radio și termice. Până la 17 martie, panourile solare ale capsulei au fost desfășurate și testate la expunere la lumină.
Pe 24 martie, echipajul principal și cel de rezervă au efectuat antrenamente și verificări în costumele Sokol-KV2, urmate de alimentarea vehiculului cu combustibil pe 25 martie. După încărcarea echipamentelor și instalarea protecției termice exterioare, capsula a fost integrată cu adaptorul de lansare pe 27 martie.
Pe 3 aprilie a fost finalizată asamblarea completă a secțiunii de încărcătură utilă, iar pe 5 aprilie, racheta a fost transportată la rampa de lansare.
După un zbor de 8 minute și 49 de secunde, racheta a plasat cu succes capsula Soiuz MS-27 pe orbită, cu o viteză de peste 7,8 km/s.
Andocarea este programată pentru 8 aprilie, ora 12:04 (ora Moscovei), la portul orientat spre Pământ al modulului Prichal din segmentul rusesc al ISS. Trapa va fi deschisă două ore mai târziu, la ora 14:20.
Echipajul va rămâne pe SSI timp de opt luni
Echipajul Soiuz MS-27 se va alătura celor șapte astronauți și cosmonauți deja aflați pe orbită, parte din Expediția 72: Nichole Ayers, Anne McClain și Don Pettit (NASA), Takuya Onishi (JAXA) și rușii Aleksei Ovcinin, Kirill Peskov și Ivan Vagner.
Conform datelor furinzate de agențiile spațiale americană și ruse, echipajul va rămâne pe SSI timp de opt luni, până în luna decembrie 2025.
Astfel, Misiunea Soiuz MS-27 marchează extinderea rotației echipajelor rusești pe Stația Spațială Internațională (ISS) de la aproximativ șase luni la opt luni, pentru a reduce numărul de vehicule Soiuz care zboară către stație, de la două pe an la 1,5 anual.