Premii în valoare totală de 20.000 de euro în numerar, alături de servicii de mentorat și suport pentru dezvoltarea proiectelor, sunt oferite la hackathonul european EUDIS (European Defence Innovation Scheme), care a început joi la București. România înregistrează cei mai mulți participanți înscriși, urmată de Polonia, Portugalia și Olanda.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit Romanian Tech Startup Association (ROTSA), EUDIS este un eveniment de inovație digitală dedicat tehnologiilor dual-use, cu aplicații atât civile, cât și militare. Competiția se adresează startup-urilor cu produse deja dezvoltate relevante pentru temă, echipelor nou formate care vor construi soluții pe durata hackathonului și participanților individuali interesați să se alăture unei echipe la fața locului.
Tema ediției este „Apărarea spațiului aerian”
Evenimentul, organizat de ROTSA în colaborare cu Techcelerator, se desfășoară simultan în opt țări: România, Cehia, Franța, Olanda, Norvegia, Portugalia, Polonia și Spania. Tema ediției este „Apărarea spațiului aerian” și urmărește dezvoltarea de soluții pentru protecția infrastructurii aeriene și combaterea amenințărilor generate de drone, în contextul cooperării UE cu Ucraina.
„ROTSA și Techcelerator transformă hackathonul EUDIS într-un adevărat punct de întâlnire între inovație și nevoile reale ale apărării. Participanții beneficiază de mentorat, vizibilitate în fața instituțiilor de securitate și apărare și pot dezvolta parteneriate și investiții atât la nivel local, cât și european”, a declarat Cristian Dascălu, președinte ROTSA și managing partner Techcelerator.
Cele trei provocări ale competiției sunt: dezvoltarea de interceptori de drone rentabili; sisteme de detectare a dronelor de nouă generație; și inovații DeepTech pentru utilizare duală și reziliență regională, provocare stabilită de Techcelerator.
Soluțiile inovatoare propuse de participanți sunt esențiale pentru reducerea costurilor
Deficitul de interceptori din Ucraina, producția limitată și cererea crescută fac ca soluțiile inovatoare propuse de participanți să fie esențiale pentru reducerea costurilor, optimizarea resurselor și implementarea la scară largă. În plus, infrastructura de detectare a dronelor se confruntă cu provocări majore din cauza condițiilor meteo și a performanțelor ridicate ale dronelor Shahed, care lasă doar câteva secunde pentru reacție.
Provocarea DeepTech urmărește să dezvolte soluții avansate cu aplicații civile și militare pentru regiuni precum flancul estic, Marea Neagră și Dunărea, unde amenințările hibride necesită intervenție tehnologică rapidă. Domeniile vizate includ inteligență artificială și învățare automată pentru detectarea anomaliilor, sisteme autonome (UAV/USV), senzori avansați (RF, radar, optici), rețele de comunicații și navigație sigure, procesarea limbajului natural (NLP) pentru intelligence de amenințări, verificarea datelor prin blockchain și securitatea Industrial IoT/SCADA.
Evenimentul are loc între 26 și 28 martie la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli (INCAS) din București.
Premiile hackathonului sunt:
Premiul I: 5.000 de euro, mentorat, acces la programe, expunere media și conexiuni cu lideri din sectorul de apărare;
Premiul II: 3.000 de euro, plus acces la programe, expunere media și conexiuni cu experți din industria aeronautică, dual-use, securitate cibernetică și reziliență;
Premiul III: 2.000 de euro, expunere media și conexiuni cu lideri din sectorul de apărare.
Adrian Rotaru, câștigătorul primei ediții EUDIS din octombrie 2025, a declarat că participarea la hackathon i-a oferit vizibilitate pentru proiectul interceptorului Sky Hunter și a facilitat discuții pentru dezvoltare și colaborări în domeniul drone defense.
Participanții din România vor beneficia de vizite în laboratoarele INCAS
Printre mentori și jurați se numără reprezentanți NATO și NATO DIANA, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), business angels Tech Angels, Universitatea Politehnica București, KPMG, PWC, generali în rezervă, Aerostar Bacău, ROSPIN, Space Tech Cluster, Aeroportul Internațional Oradea, Asociația Română pentru Drone și reprezentanți ai industriei spațiale și maritime.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu INCAS, DNSC și producătorul român de tehnică militară Carfil (filială ROMARM). Participanții din România vor beneficia de vizite în laboratoarele INCAS.
European Defence Innovation Scheme (EUDIS), creat în cadrul Fondului European de Apărare (EDF), sprijină startup-urile și inovatorii în dezvoltarea de tehnologii dual-use, de la idee la scalare, având un buget de aproape 7,3 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. ROTSA promovează și sprijină ecosistemul de startup-uri tech din România, oferind conexiuni cu ecosisteme internaționale și date relevante despre evoluția companiilor din domeniu.