Preţul motorinei ar putea urca la 10 lei/l până la finalul lunii martie

spatii servicii, A1, A7 autostrazi romania
Sursa foto: Viorel Dudau | Dreamstime.com

Prețul motorinei a trecut deja de pragul de 9 lei pe litru și ar putea ajunge în jurul valorii de 10 lei/l până la sfârșitul lunii martie, pe fondul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu și al deficitului structural de motorină din Europa, a declarat Dumitru Chisăliţă, președintele Asociaţia Energia Inteligentă, citat de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Potrivit specialistului, România intră într-o nouă fază de scumpire a carburanților, iar semnalul vine din zona cea mai sensibilă a pieței energetice – motorina. Pragul psihologic de 9 lei pe litru a fost deja depășit, iar evoluția actuală a pieței arată că atingerea nivelului de 10 lei/l nu mai este un scenariu exagerat, ci o posibilitate reală în perioada imediat următoare.

Creșterea accelerată a prețului motorinei reflectă tensiunile geopolitice din Orientul Mijloci

În opinia lui Chisăliță, creșterea accelerată a prețului motorinei reflectă tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și efectele conflictelor din jurul Iranului asupra piețelor energetice globale. În astfel de situații, motorina este de regulă primul combustibil care reacționează la șocurile din piață.

Expertul subliniază că Europa, inclusiv România, se confruntă cu un deficit structural de motorină și depinde într-o măsură mai mare de importuri pentru acest combustibil decât pentru benzină.

În plus, există o întârziere tehnică în transmiterea scumpirilor de pe piața petrolului către prețurile de la pompă. Rafinăriile procesează țiței cumpărat cu câteva săptămâni înainte, ceea ce creează o perioadă de decalaj: benzina poate rămâne temporar relativ stabilă, în timp ce motorina începe deja să reflecte tensiunile din piață. De aici rezultă și diferența tot mai mare dintre prețurile celor două tipuri de carburanți.

Motorina va rămâne combustibilul cel mai afectat de presiunile pieței

Pe termen scurt, acest decalaj ar putea continua să se adâncească, susține specialistul, care consideră că motorina va rămâne combustibilul cel mai afectat de presiunile pieței.

Cererea pentru acest carburant este rigidă, deoarece sectoare esențiale precum transportul de marfă, agricultura sau logistica depind în mod direct de el. Camioanele, de exemplu, nu pot trece rapid la alte tipuri de combustibil, iar economia reală depinde de fiecare litru consumat.

Din acest motiv, scumpirea motorinei are efecte mult mai largi decât simpla creștere a prețului la pompă. Costurile mai mari ale transportului se reflectă rapid în prețul alimentelor, al materialelor de construcții și al multor alte produse din economie. Practic, motorina este combustibilul care alimentează inflația, iar creșterea puternică a prețului său tinde să împingă în sus întreaga structură de costuri.

Benzina va recupera și ea creșterea

Potrivit lui Chisăliță, depășirea pragului de 9 lei pe litru nu este doar simbolică, ci marchează intrarea într-o zonă în care presiunea asupra economiei devine vizibilă pentru transportatori, fermieri, comercianți și, în final, pentru consumatori.

Pe termen foarte scurt ar putea apărea și o situație paradoxală: motorina să continue să se scumpească rapid, în timp ce benzina rămâne temporar mai ieftină. Totuși, acest echilibru este fragil.

Pe măsură ce rafinăriile vor începe să proceseze țiței cumpărat deja la prețuri mai mari, benzina va recupera și ea creșterea, iar diferența dintre carburanți ar putea să se reducă.

Întrebarea nu mai este dacă prețul carburanților va ajunge la 10 lei pe litru, ci cât de repede se va întâmpla

În aceste condiții, spune Chisăliță, întrebarea nu mai este dacă prețul carburanților va ajunge la 10 lei pe litru, ci cât de repede se va întâmpla acest lucru și cât timp va dura această etapă a pieței. Estimarea Asociaţia Energia Inteligentă este că, până la sfârșitul lunii martie, motorina ar putea atinge pragul de aproximativ 10 lei/l.

Potrivit analizei, crizele energetice urmează de regulă un tipar clar: apar brusc, se propagă rapid în lanț și se resimt mai întâi în combustibilii esențiali pentru funcționarea economiei – iar motorina este exact un astfel de carburant.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...