Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că a fost introdus marcajul galben „Nu blocaţi intersecţia” la Piaţa Victoriei, o măsură pentru fluidizarea traficului, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„O nouă măsură pentru fluidizarea traficului. La Piaţa Victoriei am introdus marcajul galben ‘Nu blocaţi intersecţia’. E o soluţie simplă, dar eficientă: intersecţia rămâne liberă şi traficul se mişcă mai bine. Regula e clară: nu intri pe marcaj dacă nu ai unde să ieşi. Altfel, amenda pentru blocarea intersecţiei e sigură şi este aplicată de Poliţia Rutieră. Continuăm în toate marile intersecţii din Bucureşti, pentru a face traficul mai fluent. E un proces scurt, cu efect imediat”, scrie Bujduveanu, joi, pe Facebook.
Pe 24 septembrie, edilul anunţa că au început lucrările pentru refacerea carosabilului pe marile bulevarde ale oraşului. Acestea se desfăşoară în timpul nopţii, astfel încât traficul să fie cât mai puţin afectat.
„Am început refacerea carosabilului pe marile bulevarde ale oraşului – Calea Victoriei, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C. Brătianu, Piaţa Victoriei. Sunt artere pe care circulăm zilnic şi unde era nevoie urgent de intervenţie. (…) Odată cu asfaltarea, refacem şi marcajele rutiere, pentru mai multă siguranţă în trafic”, preciza Bujduveanu.
El menţiona că Administraţia Străzilor va continua lucrările şi pe alte bulevarde importante, precum Calea Vitan, bd. Theodor Pallady, bd. Basarabia.