Primăriile din România vor fi obligate să se înroleze în termen de șase luni în platforma națională ghișeul.ro pentru plata online a impozitelor și taxelor locale, potrivit proiectului de lege privind reforma administrației, pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, citat de G4Media.ro. Unitățile administrativ-teritoriale care nu respectă această obligație riscă suspendarea transferurilor de bani de la bugetul de stat.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Obligație legală pentru toate primăriile
Proiectul de lege stabilește că, în maximum șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, toate primăriile și subdiviziunile administrativ-teritoriale trebuie să se înregistreze în Sistemul Național Electronic de Plată Online (SNEP), platforma cunoscută publicului sub numele ghișeul.ro.
Verificarea respectării acestei obligații va fi realizată de Agenția pentru Agenda Digitală a României, care va notifica direcțiile regionale și județene ale finanțelor publice în cazul în care identifică primării neînrolate.
Sancțiune: sistarea transferurilor de la bugetul de stat
În situația în care o primărie nu se conformează, proiectul prevede sistarea alimentării bugetului local cu:
- cote defalcate din impozitul pe venit;
- sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat destinate echilibrării bugetelor locale.
Sunt exceptate de la această măsură plățile pentru:
- salariile și contribuțiile aferente personalului;
- drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav;
- indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav;
- finanțarea sistemului de protecție socială, în măsura în care aceste cheltuieli nu pot fi acoperite din venituri proprii.
Alocările suspendate în baza altor acte normative vor rămâne sistate până la îndeplinirea condițiilor legale.
Reluarea finanțărilor, condiționată de înrolare
Transferurile bugetare vor fi reluate doar după ce Agenția pentru Agenda Digitală a României va comunica oficial că respectiva primărie s-a înrolat în SNEP.
Plata electronică a taxelor locale este solicitată de cetățeni de mai bine de un deceniu, ca alternativă la deplasările la ghișeele primăriilor. Deși un număr important de administrații locale s-au înscris deja în platforma ghișeul.ro, în prezent există încă sute de localități care nu permit plata online a impozitelor și taxelor.