ChatGPT poate fi conectat la aplicaţii utilizate în viaţa de zi cu zi / Noile funcții anunțate de OpenAI pentru chatbot

OpenAI lansează un sistem de rutare de siguranță și controale parentale pentru ChatGPT
Photo by Emiliano Vittoriosi on Unsplash

OpenAI a dezvăluit luni noi funcţii pentru ChatGPT, modelul principal de inteligenţă artificială cu 800 de milioane de utilizatori săptămânali, capabil acum să interacţioneze cu alte aplicaţii utilizate în viaţa de zi cu zi, transmite marţi AFP, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

La deschiderea evenimentului său dedicat dezvoltatorilor DevDay 2025, OpenAI a prezentat o nouă funcţie, Apps SDK, ce permite ChatGPT să interacţioneze cu o aplicaţie pentru muzică, căutări imobiliare, rezervări de hoteluri sau de zboruri, creare de postere şi altele. Această funcţie, însă, nu este încă disponibilă în Europa.

Primii parteneri, inclusiv Booking.com, Canva, Coursera, Figma, Expedia, Spotify şi Zillow, au înregistrat luni o creştere la bursă. Alţi parteneri, inclusiv Uber şi AllTrails, sunt aşteptaţi să se alăture mai târziu în cursul acestui an.

ChatGPT permite, de asemenea, acum utilizatorilor cu cunoştinţe informatice de bază să configureze propria versiune a unui agent AI, adică un model semi-autonom capabil să execute sarcini complexe din proprie iniţiativă: să analizeze date, să deducă cercetările suplimentare care trebuie efectuate şi să dezvolte programul pentru a le exploata.

„Acesta este cel mai bun moment din istorie pentru a fi dezvoltator; niciodată nu a fost mai rapid să treci de la idee la produs”, a declarat Sam Altman, CEO al Open AI, în faţa unei mulţimi de dezvoltatori entuziaşti reuniţi în San Francisco, Statele Unite.

El şi-a început discursul anunţând că ChatGPT a depăşit 800 de milioane de utilizatori săptămânali. Cinci milioane de companii şi instituţii plătesc abonamente business, potrivit OpenAI. Compania susţine, de asemenea, o scădere cu 42% a costurilor de interogare – cheltuieli materiale, software şi operaţionale necesare pentru a procesa fiecare cerere într-un sistem de AI – în ultimele 12 luni pentru modelele tradiţionale de AI şi cu 95% pentru modelele de ultimă generaţie.

Această prezentare, urmărită în direct de peste 30.000 de persoane, a dat startul unei zile de demonstraţii şi conferinţe pentru un public format din dezvoltatori, în mare parte masculin, reunit în foste depozite militare de pe coastele însorite din Golful San Francisco.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...