Modul de viaţă al oamenilor nu ar trebui să fie schimbat fundamental de evoluţia Inteligenţei Artificiale, în timp ce diversitatea opiniilor ar trebui păstrată, a afirmat miercuri Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul unei dezbateri organizate de HumAInitty, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
BVB: Tehnologia este asociată cu „desființarea frontierelor”
Radu Hanga susține că inteligența artificială ne poate ușura viața, și dă un exemplu despre un tool AI care să ne ajute în înțelegerea unui raport.
„Într-un fel ne îndreptăm spre o lume în care adevărurile sunt deja scrise într-o carte. Rămâne la latitudinea noastră să ne gândim dacă adevărurile sunt adevăruri sau nu. (…) Deci, impactul va fi probabil major în tot ceea ce înseamnă viaţa noastră şi cred că e greu să-l evaluăm acum. Piaţa de capital trăieşte, printre altele, pe bază de research. În momentul în care companiile publică rezultate financiare trimestriale, anuale, toate acelea sunt publice. Le-am văzut cu toţii, sunt într-un tabel. Dar rapoartele astea sunt foarte tehnice. Un tool AI poate uşor să ia un raport de genul ăsta, şi să-l transforme într-un articol de o sută de cuvinte, scris foarte simplu şi pe înţelesul tuturor, fiindcă sunt nişte aplicaţii simple. Esenţial este ca modul nostru de viaţă să nu se schimbe în mod fundamental şi să păstrăm această diversitate de opinii. Adică să avem în continuare oameni care gândesc în mod diferit cu privire la un lucru şi continuă să dezbată între ei”, a spus Hanga.
El a adăugat că tehnologia este asociată în mod natural cu globalizarea, „cu desfiinţarea frontierelor”. Preşedintele BVB spune că este importantă alegerea între cele două noţiuni. „Cum putem să balansăm între cele două noţiuni, respectiv noţiunea de lume cu frontiere şi noţiunea de tehnologie fără frontiere?”, s-a întrebat retoric Hanga.
O dezbatere deschisă între profesionişti privind viitorul forţei de muncă şi al leadershipului în era inteligenţei artificiale are loc miercuri în organizarea HumAInitty, la Bucureşti.
Potrivit organizatorilor, marile companii de consultanţă estimează că, până în 2030, aproximativ 30% din orele de muncă actuale vor fi automatizate, iar companiile care valorifică la maximum potenţialul talentelor pot genera de până la de trei ori mai mult venit per angajat faţă de media pieţei.
HumAInity 2025 aduce împreună peste 100 de lideri din business, directori şi manageri HR, profesionişti din tehnologie şi dezvoltare organizaţională, precum şi pe toţi cei care îşi doresc să înţeleagă cum se construieşte viitorul pieţei muncii în era inteligenţei artificiale.
Printre vorbitorii anunţaţi se numără Andreea Stănescu – Head of Business Management, Infrastructure & Cloud, Site Lead Romania, London Stock Exchange; Ciprian Todea – Expert AI şi antreprenor şi Dr. Andrei Stupu – Fullbrigh Doctoral Research la Harvard, Intelligence.
Printre temele principale dezbătute în cadrul HumAInity 2025 se află tendinţele economice şi de piaţă care modelează forţa de muncă în era AI, unde liderii discută despre construirea unor medii în care oamenii şi tehnologia colaborează eficient, etica în era AI, colaborarea intergeneraţională într-un mediu AI-driven şi dezbaterea momentului, „AI înlocuieşte oamenii?”.