Peste 80% dintre companiile la nivel global utilizează deja inteligența artificială (AI) pentru implementarea unor măsuri de sustenabilitate, potrivit unui studiu de specialitate citat de EFE.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Analiza realizată de consultanții Deloitte arată că, în pofida incertitudinilor economice și a modificărilor legislative frecvente, investițiile în sustenabilitate au continuat în 2025, cu un accent deosebit pe tehnologie. Sustenabilitatea rămâne o prioritate strategică pentru 45% dintre liderii de companii la nivel mondial, un procent apropiat de cel al adoptării tehnologiei și inteligenței artificiale (44%).
80% dintre companii folosesc deja inteligența artificială
Conform cercetării „C-suite Sustainability Global Report”, presiunea exercitată asupra companiilor pentru a adopta practici sustenabile a scăzut în ultimii ani din partea majorității grupurilor de părți interesate. Astfel, ponderea liderilor care indică autoritățile de reglementare drept principal factor de presiune a coborât de la 77% în 2022 la 58% în 2025.
Tendințe similare se regăsesc și în cazul consiliilor de administrație, clienților, acționarilor, societății civile și angajaților. De asemenea, respondenții afirmă că schimbările climatice influențează într-o măsură mai redusă strategiile și operațiunile de business pe termen scurt față de anii anteriori, potrivit Agerpres.
În același timp, 83% dintre participanți spun că organizațiile lor au majorat investițiile în tehnologii dedicate susținerii obiectivelor de sustenabilitate, iar aproape 80% fie își adaptează modelul de afaceri, fie integrează criteriile de sustenabilitate la nivelul întregii organizații.
Implementarea soluțiilor tehnologice rămâne cea mai frecvent menționată acțiune pentru atingerea obiectivelor ESG
Studiul arată că peste 80% dintre companii folosesc deja inteligența artificială, iar alte 16% intenționează să o adopte în cursul acestui an. Principalele utilizări ale AI vizează creșterea eficienței și reducerea emisiilor de carbon (65%), monitorizarea datelor și indicatorilor necesari raportării (58%), diminuarea riscurilor (53%), precum și dezvoltarea de produse și servicii sustenabile (52%).
Raportul subliniază că, la fel ca în 2024, implementarea soluțiilor tehnologice rămâne cea mai frecvent menționată acțiune pentru atingerea obiectivelor ESG, fiind indicată de 46% dintre companii. Aceasta este urmată de utilizarea materialelor sustenabile, monitorizarea indicatorilor de mediu și formarea angajaților specializați în domeniul sustenabilității. Alte măsuri includ dezvoltarea de produse verzi, achiziția de energie regenerabilă și integrarea criteriilor de sustenabilitate în sistemele de remunerare ale managementului de top.
În ceea ce privește beneficiile, generarea de venituri este cel mai des menționat avantaj al eforturilor de sustenabilitate, indicat de 66% dintre respondenți, urmat de conformarea la cerințele legislative, consolidarea brandului și a reputației, creșterea rezilienței și reducerea costurilor operaționale.
Tehnologia, un rol central în eficientizarea proceselor interne
Tehnologia joacă, totodată, un rol central în eficientizarea proceselor interne, în monitorizarea performanței de mediu a lanțurilor de aprovizionare, în dezvoltarea de produse sustenabile și în raportarea externă a datelor ESG.
În privința dificultăților întâmpinate, participanții menționează mai rar costurile sau lipsa sprijinului politic, indicând în schimb provocările legate de măsurarea impactului asupra mediului și presiunea obiectivelor de business pe termen scurt.
Raportul „Deloitte 2025 C-suite Sustainability Global Report”, ajuns la a patra ediție, se bazează pe răspunsurile a peste 2.100 de lideri executivi din 27 de țări și oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care companiile abordează transformarea sustenabilității și schimbările climatice la nivel global.