Acord provizoriu între Parlamentul European și Consiliu privind regulamentul pentru vehiculele scoase din uz / Măsurile vor consolida reziliența UE și vor reduce dependența de importuri

masini la fier vechi
Sursa foto: Depositphotos

Comisia Europeană salută acordul provizoriu la care au ajuns vineri Parlamentul European şi Consiliul cu privire la propunerea Comisiei de regulament privind vehiculele scoase din uz, care acoperă proiectarea, producţia şi tratarea vehiculelor la sfârşitul ciclului de viaţă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Industria auto este unul dintre cei mai mari utilizatori de materii prime, cum ar fi oţelul, aluminiul, cuprul şi materialele plastice. O mai bună colectare, dezmembrare şi tratare a vehiculelor va asigura recuperarea şi păstrarea în UE a unor resurse mai valoroase.

Regulamentul privind vehiculele scoase din uz (VSU) va contribui la obiectivele în materie de mediu şi climă şi, în acelaşi timp, va consolida rezilienţa UE la perturbările lanţului de aprovizionare şi va reduce dependenţa sa de importuri. De exemplu, se estimează că noile măsuri în temeiul Regulamentului VSU ar permite reciclarea şi reutilizarea a sute de tone de pământuri rare, precum şi a aproximativ 5-6 milioane de tone de oţel, 1-2 milioane de tone de aluminiu şi 0,2-0,3 milioane de tone de cupru. Acest lucru este esenţial pentru a sprijini o industrie europeană a autovehiculelor competitivă, durabilă şi circulară, a precizat Executivul comunitar.

După adoptarea oficială de către Parlamentul European şi Consiliu a noului regulament, acesta va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...