BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), a încetinit în ultimele luni producţia şi ritmul extinderii, prin reducerea schimburilor la unele fabrici din China şi amânarea planurilor de a adăuga noi linii de producţie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Deciziile reprezintă un indiciu că avansul robust al vânzărilor BYD din ultimii ani, care au ajutat grupul chinez să depăşească Tesla, devenind cel mai mare producător EV din lume, ar putea încetini, pe fondul majorării stocurilor, chiar dacă BYD a oferit reduceri semnificative de preţ în China, cea mai mare piaţă auto globală.
BYD a anulat schimburile de noapte şi a redus capacitatea de producţie cu cel puţin o treime la patru uzine. De asemenea, au fost suspendate planurile de a înfiinţa noi linii de producţie, susţin sursele.
BYD, care anul trecut a vândut 4,27 milioane de maşini, majoritatea în China, are cel puţin şapte fabrici în statul asiatic şi are ca obiectiv un avans al vânzărilor de aproape 30% anul acesta, la 5,5 milioane unităţi.
Reprezentanţii BYD nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.
Separat, BYD a anunţat miercuri semnarea unui acord cu producătorul austriac de oţel Voestalpine, care va furniza oţel pentru fabrica de maşini a grupului chinez din Ungaria.
Cooperarea reprezintă un pas important în strategia industrială a BYD, se arată într-un comunicat al grupului chinez.
Datele publicate de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) arată o încetinire a expansiunii producţiei BYD în ritm anual în aprilie şi mai, la 13% şi respectiv, 0,2%, ambele reprezentând cel mai lent ritm din februarie 2024, când activitatea industrială a fost afectată de vacanţa de Anul Nou lunar, care a durat o săptămână.
Producţia medie în aprilie şi mai a fost cu 29% mai scăzută decât în trimestrul patru din 2024.
Războiul intens al preţurilor de pe piaţa auto chineză a determinat în ultimele luni autorităţile de la Beijing să verifice mai atent sectorul auto. Acum producătorii auto chinezi caută să se extindă peste hotare, pentru a-şi majora vânzările. Dar guvernele au început să impună bariere vamale pentru autoturismele chineze, inclusiv o taxă de 45,3% în Europa şi tarife de peste 100% în SUA, la care se adaugă un embargou pentru software-ul chinez în autoturisme.
În primele cinci luni din acest an, BYD a vândut 1,76 milioane de maşini, din care aproximativ 20% au fost exportate. BYD a decis să recurgă la o flotă proprie de nave cargo pentru a-şi accelera expansiunea peste hotare.
Expansiunea BYD la nivel global este susţinută de construcţia de noi uzine. Grupul chinez speră să deschidă o uzină în Ungaria în acest an, urmată de una în Turcia anul viitor şi în scurt timp ar urma să anunţe locaţia aleasă pentru cea de a treia uzină din Europa. BYD a inaugurat anul trecut o uzină de asamblare în Thailanda. O altă uzină este construită în Brazilia, chiar dacă imaginea a fost afectată de ştirile privind condiţiile abuzive în care lucrează muncitorii chinezi.