Producătorul chinez de vehicule electrice BYD a anunțat că își va asuma responsabilitatea pentru eventualele pierderi suferite de mașinile dotate cu sistemele proprii de asistență la condus „God’s Eye”, atunci când acestea sunt utilizate în scenarii de parcare inteligentă în China, scrie Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit companiei, BYD a atins un nivel de parcare inteligentă echivalent cu nivelul 4 de autonomie, ceea ce permite șoferilor să-și ia mâinile, ochii și atenția de la condus, producătorul fiind astfel răspunzător pentru accidentele care ar putea apărea în aceste condiții.
„Pentru daunele aduse mașinilor care folosesc condusul inteligent ‘God’s Eye’, utilizatorii nu trebuie să mai treacă prin procesul de asigurare, ci doar să contacteze personalul nostru de post-vânzare pentru rezolvarea situației”, a transmis BYD într-un comunicat.