UPDATE 14:20: Compania-mamă a Rombat, Metair, respinge acuzațiile Comsiei Europene privind participarea într-un cartel din industria bateriilor auto, potrivit unei reacții transmise către TechRider.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Firma cu sediul în Bistrița transmite că este foarte probabil ca amenda să aibă „implicații financiare serioase asupra operațiunilor comerciale ale Rombat”. Consiliul de administrație a companiei analizează contestarea sancțiunii.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Comisia Europeană a amendat producătorii de baterii de pornire pentru autovehicule Exide, FET (inclusiv predecesorul său, Elettra) și compania românească Rombat, precum și asociația profesională EUROBAT, cu amenzi totale de aproximativ 72 de milioane de euro, pentru participarea la un cartel de lungă durată care a încălcat normele de concurență ale Uniunii Europene.
Ce companii au fost sancționate și cine a evitat amenda
Potrivit unui comunicat al Comisiei, acest cartel a restrâns concurenţa şi este posibil să fi condus la preţuri mai mari pentru autoturismele şi camioanele fabricate în Europa, a informat Executivul comunitar.
Compania Clarios (fosta JC Autobatterie) nu a fost amendată, deoarece a dezvăluit Comisiei cartelul în cadrul programului de clemenţă. În paralel, Comisia a închis procedurile iniţiate împotriva producătorului de baterii de pornire pentru autovehicule Banner şi a furnizorului de servicii Kellen.
Cum a funcționat cartelul din industria bateriilor auto
Investigaţia Comisiei a arătat că, timp de peste 12 ani, cei patru producători, Clarios, Exide, FET şi Rombat, împreună cu Eurobat, au încheiat acorduri anticoncurenţiale şi s-au angajat în practici concertate legate de vânzarea de baterii de pornire pentru autovehicule către producătorii de echipamente originale („OEM”) pentru autovehicule din Spaţiul Economic European („SEE”), scrie Agerpres.
Bateriile de pornire pentru autovehicule sunt utilizate în principal pentru vehiculele acţionate de motoare cu ardere, cum ar fi autoturismele sau camioanele. Plumbul este cea mai importantă materie primă şi cel mai important factor de cost pentru aceste baterii, iar producătorii de baterii plătesc o primă furnizorilor pentru a achiziţiona plumb care să aibă calitatea necesară, a informat Executivul comunitar.
Rolul Eurobat în coordonarea practicilor anticoncurențiale
Comisia a constatat că cei patru producători, ajutaţi de asociaţia profesională Eurobat, au convenit să creeze prime calculate pe baza preţului lor de achiziţie a plumbului („primele Eurobat”) şi să le publice în revista specializată Metal Bulletin. Acestea au convenit, de asemenea, să utilizeze aceste prime în negocierile privind preţurile cu clienţii lor OEM respectivi, de exemplu cu producătorii de autoturisme şi camioane, pentru a se asigura că acest suprapreţ este menţinut la un nivel mai ridicat decât ar fi fost în absenţa unui astfel de acord.
În general, un suprapreţ este un instrument legitim utilizat de furnizori pentru a reflecta modificările costurilor materiilor prime în preţurile produselor, permiţându-le să transfere acest risc de cost clienţilor. Cu toate acestea, este clar ilegal ca furnizorii să coordoneze în secret introducerea şi utilizarea unui astfel de suprapreţ ca standard la nivelul întregului sector, a precizat Executivul comunitar.
Comportamentul celor patru producători de baterii de pornire pentru autovehicule şi al Eurobat constituie o încălcare unică şi continuă, care reprezintă o încălcare prin obiect în temeiul articolului 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („TFUE”) şi al articolului 53 din Acordul privind SEE, care interzic acordurile şi alte practici comerciale restrictive ce pot afecta comerţul şi pot împiedica sau restrânge concurenţa în cadrul pieţei unice, a concluzionat Comisia.
Amenzile au fost stabilite pe baza Orientărilor Comisiei din 2006 privind amenzile.
Atunci când a stabilit nivelul amenzii, Comisia a luat în considerare diverse elemente, inclusiv media valorii anuale a vânzărilor, în SEE, de baterii de pornire pentru autovehicule către OEM care produc vehicule auto şi către reţeaua lor de reparatori autorizaţi. De asemenea, Comisia a luat în considerare durata şi gravitatea încălcării, precum şi acoperirea geografică a acesteia şi cotele de piaţă ale întreprinderilor în cauză pe piaţa SEE.
Clarios (inclusiv societăţile-mamă Johnson Controls International PLC şi Johnson Controls, Inc.) a cooperat cu Comisia în cadrul programului de clemenţă (Comunicarea din 2006 privind politica de clemenţă) şi, prin urmare, a beneficiat de imunitate totală pentru că a informat Comisia cu privire la acest cartel. FET (inclusiv una dintre societăţile-mamă, Resonac) şi Rombat (inclusiv societatea-mamă Metair) au cooperat cu Comisia în cadrul programului de clemenţă şi au obţinut o reducere cu 50%, respectiv 30% a amenzii.
Amenda impusă Dofin, care, pentru o anumită perioadă, a fost societatea-mamă a întreprinderii Elettra, este plafonată la zero euro, deoarece întreprinderea nu este activă în prezent din punct de vedere economic şi nu realizează nicio cifră de afaceri. Amenda impusă Eurobat pentru rolul său de facilitator este stabilită la 125.000 euro ca sumă forfetară. Impunerea unei amenzi Eurobat, pe lângă amenzile impuse membrilor săi, trimite un semnal important că asociaţiile profesionale trebuie să se asigure că nu facilitează conduita sau contactele între membrii lor care încalcă normele în materie de concurenţă.
Mai multe întreprinderi au depus o cerere privind absenţa capacităţii de plată în temeiul punctului 35 din Orientările Comisiei din 2006 privind amenzile. Comisia a evaluat atent şi obiectiv situaţia financiară a fiecărei întreprinderi care a depus o astfel de cerere şi a acordat o reducere a amenzii uneia dintre întreprinderile în cauză. În plus, Comisia, exercitându-şi marja de apreciere, a acordat mai multor întreprinderi posibilitatea de a-şi plăti amenda în mai multe tranşe anuale prestabilite.
Bateriile de pornire pentru autovehicule transmit curent electric motorului de pornire, care porneşte motorul în cazul autoturismelor acţionate de motoare cu ardere tradiţionale. De asemenea, acestea alimentează cu energie echipamentele electrice ale autoturismelor.
Plumbul, materia primă-cheie în centrul înțelegerilor anticoncurențiale
În cazul tuturor tipurilor de baterii de pornire pentru autovehicule, plumbul este cea mai importantă materie primă şi cel mai important factor de cost. Pentru a putea fi folosit pentru bateriile de pornire pentru autovehicule, plumbul trebuie să fie mai pur în comparaţie cu plumbul negociat în mod obişnuit la London Metal Exchange şi să aibă anumiţi aditivi. Producătorii de baterii starter pentru autovehicule plătesc o primă furnizorilor lor principali pentru achiziţionarea de plumb cu aceste calităţi.
Cazul se referă la bateriile de pornire pentru autovehicule vândute producătorilor de automobile din SEE pentru a fi utilizate în autoturisme noi şi ca piese de înlocuire (dar numai dacă sunt vândute prin intermediul reţelei de servicii de reparatori autorizaţi a producătorilor de automobile).
Ancheta Comisiei a început la 26 septembrie 2017 în urma unei cereri introduse în temeiul Comunicării Comisiei din 2006 privind politica de clemenţă de Johnson Controls International PLC, inclusiv de filiala sa Clarios (fosta JC Autobatterie). Resonac (şi filiala sa FET), precum şi Metair (şi filiala sa Rombat) au depus cereri de clemenţă după ce Comisia a trimis solicitări de informaţii.
La 30 noiembrie 2023, Comisia a iniţiat procedura oficială şi a trimis o comunicare privind obiecţiunile („CO”) către cinci producători de baterii de pornire pentru autovehicule, Eurobat şi furnizorul de servicii Kellen. Răspunsurile la CO au fost primite în perioada martie-aprilie 2024. În urma evaluării răspunsurilor la CO şi a audierii, Comisia a decis să închidă procedurile împotriva producătorului de baterii de pornire pentru autovehicule Banner şi a furnizorului de servicii Kellen.
Articolul 101 din TFUE şi articolul 53 din Acordul privind SEE interzic acordurile şi alte practici comerciale restrictive care pot afecta comerţul şi pot împiedica sau restrânge concurenţa în cadrul pieţei unice. Punerea în aplicare a articolului 101 din TFUE este definită în Regulamentul 1/2003.
Amenzile impuse întreprinderilor care au încălcat normele antitrust ale UE sunt plătite la bugetul general al UE. Aceste încasări nu sunt alocate anumitor cheltuieli, dar contribuţiile statelor membre la bugetul UE pentru anul următor sunt reduse în consecinţă. Prin urmare, amenzile contribuie la finanţarea UE şi la reducerea sarcinii pentru contribuabili.
Programul de clemenţă al Comisiei le oferă întreprinderilor posibilitatea de a divulga participarea lor la un cartel şi de a coopera cu Comisia în cursul unei investigaţii. Un solicitant a cărui cerere de clemenţă se soluţionează pozitiv fie va evita complet o amendă potenţial ridicată, fie va beneficia de o reducere substanţială a acesteia.
În conformitate cu punctul 35 din Orientările Comisiei din 2006 privind amenzile, în cazuri excepţionale, Comisia poate, la cerere, să ţină seama de absenţa capacităţii de plată a întreprinderii într-un anumit context social şi economic. Comisia evaluează în detaliu situaţia financiară a solicitantului în cauză pe baza situaţiilor sale financiare recente, a proiecţiilor pentru anul curent şi pentru anii următori, precum şi a indicatorilor care măsoară, printre altele, soliditatea financiară, profitabilitatea, solvabilitatea şi lichiditatea acestuia.
Ce opțiuni au companiile afectate pentru obținerea de despăgubiri
Comisia a creat un instrument cu ajutorul căruia persoanele fizice sau întreprinderile pot denunţa comportamentul anticoncurenţial, fiindu-le respectat, în acelaşi timp, anonimatul. Instrumentul protejează anonimatul persoanelor care denunţă nereguli prin intermediul unui sistem de mesagerie criptat, special conceput, ce permite comunicarea în ambele sensuri. Instrumentul poate fi accesat făcând clic pe acest link:
Orice persoană sau întreprindere afectată de un comportament anticoncurenţial, astfel cum este descris în acest caz, poate sesiza instanţele statelor membre şi poate solicita despăgubiri. Atât jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi Regulamentul nr. 1/2003 confirmă faptul că, în cauzele aflate pe rolul instanţelor naţionale, o decizie a Comisiei constituie o dovadă obligatorie a faptului că respectivul comportament a avut loc şi a fost ilegal. Chiar dacă Comisia a amendat întreprinderile respective, despăgubirile pot fi acordate de instanţele naţionale fără a fi reduse din cauza amenzii aplicate de Comisie, a precizat Executivul comunitar.
Directiva privind acţiunile în despăgubire pentru încălcarea normelor antitrust facilitează obţinerea de despăgubiri de către victimele practicilor anticoncurenţiale.
„Luni am amendat trei producători de baterii de pornire pentru autovehicule şi asociaţia lor profesională pentru că au convenit să introducă o suprataxă pentru vânzarea bateriilor lor, încălcând normele UE în materie de concurenţă. Cu alte cuvinte, acestea au stabilit preţul. Avem toleranţă zero faţă de fixarea preţurilor sau faţă de orice tip de cartel. Este de datoria noastră să ne asigurăm că cetăţenii şi întreprinderile noastre, inclusiv producătorii europeni de autovehicule, pot depinde de furnizori care respectă normele în materie de concurenţă. Prin această decizie, reamintim, de asemenea, asociaţiilor profesionale că nu ar trebui să îşi utilizeze poziţia de reprezentanţi ai industriei pentru a facilita coluziunea între membrii lor”, a afirmat Teresa Ribera, vicepreşedintă executivă pentru o tranziţie curată, justă şi competitivă.