DOCUMENT Guvernul înăsprește sancțiunile pentru șoferi: Permisul de conducere, condiționat de plata datoriilor / Amenzi majorate pentru depășirea termenelor – proiect de lege

trafic-politie-rutiera
Sursa foto: Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Guvernul pregătește înăsprirea regimului sancțiunilor pentru șoferii care nu își achită amenzile contravenționale, printr-un proiect de lege privind reforma administrației publice, publicat marți seara de Ministerul Dezvoltării în transparență decizională.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Actul normativ, pentru care Executivul intenționează să își asume răspunderea în Parlament, introduce majorări automate ale amenzilor restante și condiționează dreptul de a conduce de plata tuturor datoriilor către bugetele locale.

Majorări automate de până la 60% pentru amenzile neplătite

Potrivit proiectului, analizat de TechRider.ro amenzile contravenționale care nu sunt achitate în termen de trei luni de la scadență vor fi majorate automat cu 30%. Dacă plata întârzie și după șase luni, se aplică o nouă creștere de 30%, ceea ce poate duce la o majorare totală de până la 60% față de valoarea inițială a sancțiunii.

4. La articolul 28, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alin. (4)-(8), cu următorul cuprins:

(4) În situația neachitării amenzii contravenționale în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) cuantumul acesteia se majorează cu 30%.

(5) În situația neachitării amenzii contravenționale în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), cuantumul acesteia se majorează cu încă 30%”, se arată în proiectul de lege.

În plus, autoritățile locale vor putea cesiona creanțele rezultate din amenzile neplătite către executori judecătorești sau către operatori specializați în recuperarea creanțelor. Recuperarea sumelor se va face cu adăugarea cheltuielilor de executare și a unui comision pentru operatorii implicați, iar cesiunea va fi formalizată prin contract.

Permisul de conducere, condiționat de plata datoriilor

Un alt element-cheie din pachetul de reforme vizează legarea directă a dreptului de a conduce de situația fiscală a șoferului față de bugetul local. Concret, perioada de suspendare a permisului auto poate fi redusă doar dacă șoferul prezintă dovada achitării tuturor datoriilor restante către bugetul local al unității administrativ-teritoriale de domiciliu.

Această obligație nu se referă doar la amenda rutieră care a generat suspendarea permisului, ci la toate creanțele restante către bugetul local.

Proiectul introduce și o interdicție explicită: titularii permiselor de conducere care nu își achită amenzile în termen de 90 de zile lucrătoare de la scadență nu vor mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Art. XVIII. – (1) Titularii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice, în cazul în care nu își îndeplinesc, în termen de 90 de zile lucrătoare de la data termenului calculat potrivit art. 28, alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile de plată a creanțelor provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în proiectul de lege publicat de Ministerul Dezvoltării.

Somație și pierderea dreptului de a conduce

Documentul prevede că, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea obligațiilor de plată, organul fiscal local este obligat să trimită debitorului o somație. În aceasta vor fi menționate detaliat sumele datorate, precum și data și ora de la care șoferul își pierde dreptul de a conduce, dacă nu își îndeplinește obligațiile de plată.

(4) În termen de 15 zile lucrătoare de la luarea în evidență a obligațiilor de plată a creanțelor prevăzute la alin. (1), organul fiscal local este obligat să comunice debitorului o somație privind obligația de plată detaliată potrivit art.28 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, în cuprinsul căreia se menționează data și ora de la care debitorul pierde dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice stabilite potrivit  alin. (2)”, mai prevede proiectul de lege.

Reformă administrativă cu impact mai larg

Aceste măsuri fac parte dintr-un pachet mai amplu de reformă a administrației publice, care include și tăieri de personal în instituțiile publice, majorarea impozitelor pentru clădirile construite fără autorizație și sancțiuni mai dure pentru contribuabilii cu datorii.

Guvernul argumentează că scopul noilor reglementări este reducerea arieratelor și creșterea gradului de colectare la bugetele locale, în timp ce o parte dintre critici avertizează că noile reguli pot afecta în special persoanele cu venituri mici, pentru care acumularea de penalități și pierderea dreptului de a conduce pot avea consecințe sociale semnificative.

  • Alexandru-Cristian Stănescu este redactorul-șef al TechRider.ro. El este jurnalist în grupul G4Media din 2021. În timpul petrecut la G4, Alex a acoperit secțiunea de Politică Externă, de la conflictele din Orientul Mijlociu și războiul din Ucraina până la diplomație euro-atlantică și alegerile prezidențiale din SUA. De asemenea, a contribuit prin munca sa la proiectul european pentru tineri ENTR. Înainte de a ajunge la G4Media, Alex a debutat în presă în perioada facultății, la revista economică Reporter Global. Alex este licențiat în jurnalism, cu o lucrare despre fake news și combaterea dezinformării, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), din cadrul Universității din București. Ulterior, a studiat programul de master Jurnalism și Comunicare Politică, tot la FJSC. Alex este pasionat de tehnologie, istorie, muzică rock, povești despre spionaj și fantasy/SF, precum Harry Potter, Star Wars, The Lord of the Rings, Cyberpunk și Assassin's Creed. Printre hobby-urile sale se numără baschetul, jocurile video, filmele și serialele de acțiune, thriller și mister.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...