George Russell și Kimi Antonelli, ambii piloți ai echipei Mercedes, au primit câte o penalizare de o poziție pe grilă pentru Marele Premiu al Bahrainului, în urma unor abateri de la regulament în sesiunea de calificări de sâmbătă. Russell și Antonelli se clasaseră inițial pe locurile doi, respectiv patru, însă vor pleca acum de pe pozițiile trei și cinci.
Penalizarea a fost aplicată după ce ambii piloți au fost trimiși în zona rapidă a liniei boxelor înainte ca ora de reluare a sesiunii să fie confirmată oficial, incident petrecut în Q2, în urma accidentului lui Esteban Ocon.
Potrivit deciziei comisarilor, „reprezentantul echipei, domnul Andrew Shovlin, a declarat că a dat instrucțiunea de ieșire pe pistă din greșeală, interpretând eronat mesajul ‘estimated re-start time’ de pe ecranul de cronometrare ca fiind ora oficială de reluare a sesiunii”. De asemenea, Shovlin a susținut că nu s-a obținut niciun avantaj sportiv, deoarece mai rămăseseră 11 minute din sesiune.
Totuși, FIA a argumentat că un astfel de gest poate constitui un avantaj sportiv în condițiile în care alte echipe nu ar putea să-și respecte planul de tururi, iar comisarii au decis că abaterea necesită o penalizare sportivă. „Acceptăm că abaterea a fost neintenționată și o greșeală sinceră a echipei, pentru care domnul Shovlin și-a prezentat scuzele”, se arată în decizie.
În urma acestor sancțiuni, Charles Leclerc (Ferrari) va urca pe locul doi, iar Pierre Gasly (Alpine) pe locul patru.
Sursa: formula1.com