Un studiu realizat în Marea Britanie arată o discrepanță clară între percepția șoferilor și realitatea distanțelor de frânare, potrivit datelor analizate de AA Accident Assist, citate de carwow.co.uk.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cercetarea arată că majoritatea șoferilor supraestimează semnificativ spațiul necesar pentru oprirea completă a mașinii, indiferent de viteză. În același timp, comportamentul din trafic indică exact contrariul: mulți circulă prea aproape de vehiculul din față, crescând riscul de tamponări.
Conform studiului, la o viteză de aproximativ 30 km/h, majoritatea respondenților cred că o mașină are nevoie de peste 40 de metri pentru a se opri complet. Datele oficiale indică însă o distanță totală de oprire de doar 12 metri, potrivit Highway Code. Diferența este de aproape patru ori.
La aproximativ 50 km/h, distanța reală de oprire este de 23 de metri, însă estimarea medie a șoferilor ajunge la 59 de metri. Chiar și la viteze ridicate, percepția rămâne eronată. La circa 115 km/h, distanța oficială de oprire este de 96 de metri, în timp ce șoferii estimează aproximativ 120 de metri.
Deși aceste cifre pot sugera o atitudine precaută, datele din trafic spun altceva. O treime dintre șoferi recunosc că nu cunosc sau nu respectă regula distanței de două secunde. În condiții normale de trafic, unul din patru șoferi circulă prea aproape de mașina din față.
Specialiștii subliniază că aceasta este una dintre principalele cauze ale tamponărilor. „Cele mai multe accidente ușoare nu se produc din cauza unor defecțiuni tehnice, ci pentru că șoferii nu lasă suficient spațiu pentru reacție”, arată datele analizate în studiu.
Mașinile moderne pot frâna eficient, însă timpul de reacție al șoferului rămâne factorul decisiv în evitarea impactului. Lipsa unei distanțe corecte de siguranță anulează avantajele sistemelor moderne de frânare, indiferent de cât de performante sunt acestea.