BMW nu își modifică previziunile financiare, în ciuda scăderii profitului și a tarifelor impuse de Donald Trump

BMW i5
Sursa foto: BMW Group

Producătorul bavarez BMW își menține previziunile financiare pentru întregul an, în ciuda tarifelor impuse de SUA și a scăderii cu o treime a profitului trimestrial. Reuters relatează că BMW argumentează menținerea previziunilor, datorită prezenței sale puternice în sectorul producției din State, conferindu-i un avantaj față de concurență.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

BMW se așteaptă ca profitul să fie la nivel cu cel de anul trecut

Producătorii auto europeni încă se familiarizează cu noul tarif de 15%, negociat de Statele Unite și de Uniunea Europeană, care este mai mic decât cei 25% de până acum. Totuși, chiar și tariful actualizat prezintă un obstacol major pentru afacerile lor axate pe export.

BMW, care are cea mai mare fabrică a sa în State și este cel mai mare exportator de automobile nemțești, a declarat că se așteaptă ca profitul de anul acesta, înainte de impozitare, să fie la același nivel cu cel de anul trecut, când bavarezii au înregistrat aproximativ 11 miliarde de euro. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că a emis prognoza inițială în martie, înainte ca Donald Trump să impună tarife asupra importurilor de automobile.

Directorul financiar al BMW, Walter Mertl, a declarat că prezența bavarezilor în SUA îi  ajută să limiteze impactul tarifelor. Totodată, „datorită controlului financiar precis, (…) suntem pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivele pentru acest an al jumătatea anului”, a mai spus CFO-ul BMW.

În 2025, grupul se așteaptă la un impact legat de tarife de aproximativ 1,25 puncte procentuale asupra marjei de profit a segmentului său auto. În prima jumătate a anului, impactul a fost de aproximativ 1,5 puncte. În al doilea trimestru, profitul înainte de impozitare a scăzut cu 32%, până la 2,6 miliarde de euro, afectat de efectele valutare și de scăderea vânzărilor în China.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...