„Domeniul securităţii cibernetice este unul în care nu ne vom plictisi pentru mulţi ani de acum înainte” – Dan Cîmpean (DNSC)

Hackerii nord-coreeni Lazarus au atacat șase companii în atacuri de tip „waterhole”
Photo by Sora Shimazaki on Pexels

Domeniul securităţii cibernetice este unul în care nu ne vom plictisi pentru mulţi ani de acum înainte, având în vedere că se confruntă cu un nivel ridicat al ameninţărilor, ce nu va scădea în perioada următoare, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

„Un aspect foarte, foarte important pentru noi, pentru Directorat, este că suntem o ţară, evident, cu un război hibrid la graniţă. Domeniul securităţii cibernetice este un domeniu în care nu ne vom plictisi pentru mulţi, mulţi ani de acum înainte… Este un domeniu care se confruntă cu un nivel al ameninţărilor ridicat şi, din păcate, estimăm că, în perioada următoare, acest nivel nu va scădea. Vor fi incidente, cu certitudine.

Vor fi incidente mai mici sau semnificative, cum sunt cele cu care ne confruntăm zi de zi. Cred că suntem echipaţi, ca Directorat, dar şi ca ţară, să gestionăm cu succes aproximativ două incidente majore de natură cibernetică, simultan, dar s-ar putea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ca această capabilitate să nu fie suficientă. Deci va trebui să continuăm să ne concentrăm şi să investim în dezvoltarea de capabilităţi instituţionale, atât ale noastre, cât şi ale partenerilor instituţionali, dar mai ales ale organizaţiilor care gestionează şi administrează direct infrastructurile, în aşa fel încât astfel de incidente majore să poată fi gestionate cu succes. Este un maraton, nu un sprint şi necesită efort permanent”, a spus Cîmpean.

Atacuri cu motivație financiară și ideologică

Acesta a menţionat, totodată, că multe dintre grupările care scanează, frecvent, site-uri web, portaluri, platforme sunt motivate atât din punct de vedere financiar, cât şi ideologic, transmite Agerpres.

Atacuri majore în 2024

„Dacă ne referim la 2024, să nu uităm că am avut câteva atacuri majore. Din punctul nostru de vedere, prin prisma magnitudinii, a impactului incidentelor, au fost, pe de o parte, cele 26 de spitale care au fost afectate în luna februarie, din care aproximativ jumătate au fost spitale de urgenţă, deci ca şi victime ale unor atacuri de tip ransomware. În a doua parte a anului a fost Electrica Distribuţie, care a suferit un atac masiv, de ordinul a aproximativ 800 de maşini virtuale criptate, care le-a perturbat în mod semnificativ activitatea operaţională. Dintre instituţiile guvernamentale o putem spune clar şi răspicat că acestea sunt periodic ţintele unor atacuri.

Din fericire, imensa majoritate a acestor atacuri sunt fără succes datorită contra-măsurilor care au fost implementate de specialiştii din aceste instituţii. Site-urile web, portalurile, principalele platforme pe care aceste instituţii, fie că sunt ministere, agenţii sau instituţii în alte domenii de specialitate sunt sistematic scanate şi ţintite de grupări. Multe din aceste grupări sunt motivate financiar, dar foarte multe sunt grupări motivate ideologic”, a explicat şeful DNSC.

Creștere a fraudelor și a fenomenului malware

Conform raportului anual de activitate al DNSC, fraudele informatice raportate în România au crescut cu 40,2%, în 2024 faţă de anul anterior, în linie cu tendinţele globale şi ale Uniunii Europene (UE), în timp ce fenomenul malware s-a majorat cu 286,8%.

De asemenea, creşteri ale fenomenului cyber au fost înregistrate în zona Bruteforce (+30.3%) şi Cont Compromis (+21%).

Zone unde atacurile au scăzut

Pe de altă parte, atacurile de tip phishing au consemnat o scădere de 21%, de la un an la altul, iar la IP-uri infectate s-a raportat o diminuare de 27,8%, ce „poate reflecta o mai bună protecţie la nivel de reţea şi adoptarea unor soluţii de securitate mai avansate de către organizaţii”.

Alte scăderi s-au înregistrat în zona Defacement (-45.8%), respectiv DDoS (-38.5%).

Raport validat de CSAT

Raportul de activitate DNSC pe anul 2024 a fost aprobat, recent, de către Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT).

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...