O fraudă de tip „investiţii rapide”, în care este utilizată fraudulos imaginea președintelui României, circulă la ora actuală în mediul online, avertizează Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC).
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Circulă pe internet o fraudă care folosește imaginea președintelui Nicușor Dan, promovând o așa-zisă «oportunitate de investiție» cu promisiunea unor câștiguri miraculoase. Reamintim: astfel de clipuri deepfake reprezintă o metodă de fraudă online, construită pentru a manipula emoțiile și a convinge potențialele victime să furnizeze date personale sau să transfere bani către atacatori”, subliniază instituția, într-o postare publicată miercuri pe pagina sa de Facebook.
Recomandări de siguranță cibernetică
Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de internet: vigilență la materialele video în care persoane publice promovează „investiții sigure” sau câștiguri rapide; verificarea sursei și accesarea doar a site-urilor oficiale ale instituțiilor; evitarea accesării de linkuri primite în reclame suspecte; fără a oferi date personale sau financiare pe site-uri necunoscute, transmite Agerpres.
În plus, experții recomandă raportarea imediată a paginilor suspecte către platforma social media pe care au fost postate, dar și către DNSC, la numărul unic 1911 sau prin completarea formularului de pe risc.dnsc.ro.