În urmă cu trei zile, un număr semnificativ de aeronave de realimentare au fost transferate din Statele Unite în Qatar, o prezență de obicei necesară pentru a sprijini operațiunile de luptă la scară largă, potrivit Rador Radio România.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Mutarea a adus cu sine speculații despre viitoarele misiuni:
A) Un nou atac împotriva Iranului. Teheranul se pregătește pentru acest scenariu de săptămâni întregi prin antrenamente, întărirea apărării sale și modificarea lanțului de comandă pentru a supraviețui unei decapitări. De asemenea, au fost raportate sosiri de material de război din Rusia.
B) O operațiune împotriva houthilor, care reprezintă o amenințare constantă și agresivă de-a lungul Mării Roșii.
C) Un exercițiu care lasă loc pentru posibile intervenții. Mutarea aeronavelor a fost agravată de intrarea portavionului american Gerald Ford în Marea Mediterană. În prezent, nu este clar dacă va rămâne în gardă în această mare, sau se va muta în altă parte.
Mesajul
Donald Trump a adăugat pe lunga sa listă de ordine executive unul extrem de important: orice atac asupra Qatarului va fi considerat un atac asupra Statelor Unite. Un semnal pentru a reafirma importanța pe care o are Doha pe arena politică și pentru a „remedia” pasivitatea sa – dacă nu chiar complicitatea – în raidul israelian eșuat de eliminare a liderilor Hamas în exil. De altfel l-a obligat pe Netanyahu să își ceară scuze publice.
Președintele are nevoie de sprijinul Emiratului: ca mediator și facilitator pentru o posibilă soluție în Gaza; ca partener militar și strategic, deoarece găzduiește marea bază al-Udeid, crucială pentru operațiunile SUA; din motive economice și fără a neglija factorul „personal” – cu Donald există întotdeauna ceva personal – subliniat de avionul jumbo, cadoul făcut de monarhia saudită.
În acelaşi timp, mișcarea este şi o modalitate de a-i liniști pe partenerii arabi, care sunt îngrijorați, frustrați și (unii) chiar furioși pentru că Washingtonul nu a ținut Tel Aviv-ul în frâu. Mai mult, face parte din manevrele de influență regională puse în aplicare de turci, egipteni, saudiți, emiraţi și, în tabăra șiită, iranieni. În unele cazuri, aceștia acționează împreună (Ankara și Doha), în altele, separat.
Importanța instalațiilor din Golf este sporită și mai mult de retragerea progresivă a americanilor din Irak care şi-au anunţat recent reducerea forțelor, odată cu evacuarea bazei aeriene al-Asad, în conformitate cu acordul care prevede până la sfârșitul anului 2026 plecarea definitivă a unui contingent deja minim.
Umbrela
Arabia Saudită a reacționat cel mai rapid, indirect, la raidul israelian din Qatar. Pe 17 septembrie, a semnat un acord de apărare cu Pakistanul: rezultat al unor negocieri prelungite și nedictat de cele întâmplate, dar totuși legat de contextul instabil. În ciuda unor negări, Islamabadul va oferi regatului umbrela sa nucleară, un gest care valorează mult pentru ambele părți. Mai multe puncte:
1) Cooperarea militară dintre cele două țări datează din anii 1960, forțele pakistaneze jucând un rol cheie în cadrul regatului.
2) Riadul a finanțat și continuă să-şi finanțeze aliatul.
3) Mohammed bin Salman, prințul care deține puterea, nu caută alternative la scutul Unchiului Sam – legăturile lor sunt la fel de profunde ca şi interesele lor – ci dorește să diversifice instrumentele de care dispune. Nu trebuie uitat că în trecut, saudiții au stabilit contacte și cu Beijingul.
4) Ne aflăm într-o realitate în care multe guverne preferă să se concentreze pe alianțe bilaterale, care sunt mai puțin obligatorii decât cele multiple.
Sirienii
Șeful Statului Major sirian, Ali al-Naasan, a sosit la Moscova pentru discuții oficiale. A fost primit cu mari onoruri, demonstrând dorința – deja exprimată – de a revitaliza relațiile prin ștergerea trecutului tragic și poate chiar menținerea instalațiilor din Siria, în prezent evacuate parțial. La rândul lor, foștii rebeli se grăbesc foarte mult să stabilească relații pragmatice cu toată lumea, deoarece au o țară de reconstruit. Cu toate acestea, problema extrădării lui Bashar Assad, în prezent exilat în capitala Rusiei, rămâne: Damascul cere predarea sa.
