Pe 12 aprilie 2025, Forțele Aeriene Ucrainene (UAF) au confirmat moartea pilotului de F-16, Pavlo Ivanov, în timpul unei misiuni de luptă, potrivit KyivPost.
Pilotul în vârstă de 26 de ani a fost ucis în timp ce se afla într-un avion F-16 Viper.
Deși declarația oficială nu a precizat locul sau circumstanțele accidentului, atât sursele rusești, cât și cele ucrainene au sugerat că avionul ar fi fost doborât de un sistem de rachete sol-aer (SAM), dar există speculații și cu privire la posibila lovire din greșeală de către apărarea aeriană ucraineană.
UAF a transmis un mesaj de condoleanțe familiei pilotului, subliniind faptul că Pavlo Ivanov a murit în lupta pentru apărarea patriei sale.
În continuare, se menționează că piloții ucraineni îndeplinesc misiuni de luptă în condiții extrem de dificile, riscurile fiind mari, iar aceștia lucrează la limita capacităților tehnice și umane.
Autoritățile ucrainene au informat că o comisie interdepartamentală investighează acum circumstanțele exacte ale tragediei.
Aceasta este a doua pierdere confirmată a unui F-16 din cele puține avioane primite de Ucraina de la NATO. Prima pierdere a avut loc pe 26 august 2024, când pilotul Oleksii „Moonfish” Mes a fost ucis în timpul unei misiuni de răspuns la un atac cu rachete rusești.